Ministrul dezvoltării, Adrian Veştea, a declarat marţi, 31 octombrie, că trebuie făcută o reorganizare administrativ-teritorială a României și a adăugat că proiectul va fi pus în practică atunci când va exista voință politică.
„Convingerea mea este că este necesar să existe o reorganizare administrativ-teritorială, obiectiv care nu s-a mai întâmplat, din păcate, din anul 1968. România a evoluat, din păcate Constituţia nu a permis decât dezlipirea anumitor comunităţi de unele mai mari. Practic au apărut 200 de unităţi administrativ teritoriale noi, în decursul celor 34 de ani de la Revoluţie, s-au deprins despre nişte comune mai mici din comune mai mari”, a spus ministrul Adrian Veştea la Prima News, potrivit news.ro.
El a adăugat că proiectul, pentru a fi realizat, trebuie să beneficieze de voință politică și să fie tratat cu prioritate.
„Consider că acest lucru se poate întâmpla doar în momentul în care aceste obiectiv este îmbrăţişat de un guvern şi există ca şi proiect prioritar pentru România. Cred că acest lucru ar trebui să înceapă, ar trebui să existe o dezbatere cât se poate de serioasă, iar în perioada următoare ar trebui să existe o astfel de viziune, în care mai multe comunităţi să ducă la o eficienţă a actului administrativ”, a spus ministrul.
Camera de Comerţ şi Industrie a României a transmis în aprilie că este necesară o reorganizare administrativă a României prin reducerea numărului de județe de la 42 la 15, prin redefinirea comunei, ca localitate cu cel puțin 5.000 de locuitori, dar și a orașului, ca localitate cu minimum 10.000 de locuitori. Astfel se va face o mai bună gestionare a bugetului de stat și vor scădea cheltuielile administrative, a susținut CCIR.
Mai multe organizații patronale și asociații s-au adăugat acestui demers, precum Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) și Asociaţia Brokerilor din România.