REPORTAJ. Acel moment în care „toți părinții te întreabă ce vrei să faci”. Patru tineri din vestul României explică de ce au vrut să fie voluntari la Ambulanță

125 de tineri și tinere au început recent cursurile pentru a deveni voluntari la Serviciul de Ambulanță Bihor. S-au înscris inițial peste 400 de persoane, după ce instituția a postat un anunț pe Facebook la finalul lui august. Libertatea a vorbit cu patru voluntari despre experiența lor în sistemul de urgență. Ce îi motivează pe tineri să muncească minimum 36 de oră pe lună, fără plată?

„Am fost la un caz pe foaie banal, și când am ajuns, am vorbit cu pacientul, chiar era foarte ok și dintr-odată, în două minute, a făcut stop cardiac în fața mea. Am resuscitat până a venit un echipaj cu medic”, povestește Denisa Paul, o tânără de 22 de ani. E voluntară la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor, cu sediul în Oradea, de un an și patru luni. 

Din felul în care povestește Denisa, se simte că un strop de adrenalină îi invadează corpul chiar și acum, când doar își amintește. Prin foaie se referă la ceea ce notează dispecerul despre simptomele pe care le descriu oamenii când sună la 112. Dar de multe ori, situația de pe teren este diferită. 

SAJ Bihor primește aproximativ 100.000 de solicitări pe an, spune medicul Liciniu Venter, managerul Ambulanței Bihor. 11 echipaje funcționează în cadrul instituției.  

Într-o cameră de la parterul Serviciului de Ambulanță, unde așteaptă să plece pe teren, patru tineri explică de ce își petrec orele libere la ambulanță. Olivia Boițiu, 25 de ani, Manase Popoviciu, 22 de ani, Denisa Paul, 22 de ani și Tiberiu Șchiop, 22 de ani, sunt voluntari de peste un an. În paralel, se pregătesc să devină cadre medicale. De altfel, acesta este profilul celor mai mulți dintre voluntari. 

Pereții din holul Serviciului de Ambulanță sunt placați cu postere cu citate motivaționale: „Îmi cunosc limitele. Dar pur și simplu le ignor”; „Niciun lucru măreț nu a fost vreodată realizat fără entuziasm”.

Ce înseamnă pregătirea voluntarilor

Cursurile pentru voluntari se întind pe o perioadă de patru săptămâni și se desfășoară la sediul SAJ. În acest timp, tinerii învață noțiuni de traumatologie și cum să acorde primul ajutor. 

În general, voluntarii ajută cadrele medicale de pe ambulanță și nu fac proceduri medicale complexe. „Mai ai nevoie de încă o mână”, spune medicul Liciniu Venter, managerul Ambulanței Bihor. De exemplu, voluntarii pot ajuta la transportul pacienților pe targă sau îi pregătesc pe aceștia pentru procedurile medicale pe care le efectuează personalul de specialitate. 

La finalul programului de formare, cursanții susțin un examen teoretic și practic. Cam jumătate vor semna contractul de voluntariat pentru un an, cu posibilitate de prelungire. Voluntarii trebuie să efectueze cel puțin trei ture a câte 12 ore în fiecare lună. O tură înseamnă, în medie, deplasarea la patru-cinci cazuri. 

Orice s-ar întâmpla la finalul cursurilor de formare, „sunt alți 125 de oameni care știu să ofere primul ajutor în oraș”, spune Liciniu Venter. La fel ca în Bihor, și alte servicii de ambulanță din țară au voluntari. 

Cele mai grele cazuri  

Cazurile care îi impactează cel mai mult sunt copiii aflați în suferință, povestesc tinerii.  

Sunt „singurele cazuri care ne marchează pe toți, indiferent că suntem voluntari, cadru medical, ambulanțier”. Asta se întâmplă fiindcă, la rândul lor, în afară de a fi salvatori, fiecare este „fie tată, fie mamă, fie soră, frate… și atunci intervine sentimentalul foarte mult”, explică Manase Popoviciu. Are 22 de ani și este voluntar de aproape cinci. 

Manase (stânga) și Tiberiu sunt voluntari la Serviciul de Ambulanță Bihor

Era în clasa a XI-a când a început. Acel moment în care „toți părinții te întreabă ce vrei să faci”. A ales voluntariatul în cadrul serviciului de ambulanță și „m-am îndrăgostit de Medicina de Urgență”. „La mine a intrat microbul profund”, spune el râzând. Își notează toate cazurile într-un jurnal. Anul acesta, a participat la aproximativ 350. 

„Nu sunt toate la fel. Fiecare caz trebuie tratat diferit. Și eu zic că este locul cel mai  potrivit pentru a acumula cunoștințele necesare, pentru că poți să te lovești aici chiar de orice”, precizează Olivia. 

Olivia

 Un „virus benefic” 

Drept un „virus benefic” descrie munca în serviciul de ambulanță și medicul Sever Cornelius Negrini, actualul director medical al Ambulanței, care a început și el ca voluntar, dar acum 20 de ani. Atunci, voluntariatul nu era reglementat prin lege. În ultimii opt ani, SAJ Bihor organizează anual un concurs pentru voluntari. 

Voluntariatul este reglementat în România prin Legea 78/2014.

Manase crede că voluntariatul este cea mai bună modalitate de a-ți da seama dacă îți place cu adevărat să faci ceva. În absența unei motivații financiare, vezi „dacă chiar pot să mă duc cu drag în locul ăla”, explică el. 

Întrebarea pe care voluntarii o primesc cel mai frecvent de la prietenii lor este: „De ce faci chestia asta și nu ești plătit?”, povestește Denisa. „Eu vin aici cu drag. Nu vin pentru bani. Nu mă gândesc niciodată la chestia asta că, vai, de ce mergi atâta”, spune ea. 

Denisa face voluntariat de un an și patru luni

A doua familie

„Nu există eu care sunt mai presus de toți, ci suntem un întreg”, continuă Manase. Principalul lucru pe care îl înveți în serviciul de ambulanță e cât de importantă e echipa, spune el. Asta simte și Tiberiu: „Fiecare membru al echipajului are rolul lui, din momentul în care primim solicitarea, deja știm fiecare ce trebuie să facem”.

Voluntarii lucrează cu aceeași echipă, care e formată, de regulă, din ambulanțier, asistent medical, și după caz, medic. În timp, se formează „o a doua familie”, povestesc ei. „Se leagă o relație familială în care, de multe ori, asistenta sau asistentul devine o a doua mamă sau un al doilea tată”, spune Manase.

Îi leagă mai ales experiențele dificile prin care trec împreună și despre care apoi discută între ei. Nu ai cum să vorbești cu prietenii sau cu „prima familie” despre ceea ce vezi pe ambulanță. În primul rând, „pentru că este confidențial”, dar și pentru că, pentru cineva din afara sistemului, este greu să înțeleagă.

„Durerea e egală”

Îi unește și adrenalina. Munca oamenilor din serviciile de urgență poate să facă diferența dintre viață și moarte. Adrenalina apare „din necunoscutul ăla”,  „nu știi ce se întâmplă”, spune Denisa. 

„Din momentul în care apare foaia”, se poate întâmpla orice. Pe foaie, poate să pară un caz simplu, dar ajungi acolo și vezi că pacientul e în stop cardiorespirator, explică și Manase. 

Un alt element care îi apropie unul de altul, dar și de pacienți, este universalitatea durerii. Este ceva ce înțelege oricine, chiar dacă atunci când mergi cu ambulanța ești privit ca „un salvator”. „Până la urmă, și noi putem să fim în locul lor”, spune Denisa. „Durerea apare la toată lumea”, conchide Manase.

În timpul conversației, deschide ușa o asistență medicală. O cheamă pe Olivia la un caz. „Dureri abdominale, lipsă tranzit”, scrie pe foaia cu care echipajul pleacă pe teren.