REPORTAJ. Cum trăiesc vecinii cu baza aeriană Câmpia Turzii: „Trec drone, ne pozează și când mergem la WC”

Sătenii au reclamat zgomotul și vibrațiile produse de aeronavele militare, pe care le consideră responsabile de crăpăturile din pereții caselor. Când vine vorba de plângerile unor simpli muritori aflați sub umbrela de protecție a NATO, autoritățile par să-și bage degetele în urechi.

Există un loc în România unde, paradoxal, războiul din Ucraina a adus liniște. Locul se numește Călărași-Gară, un sat din comuna Călărași, județul Cluj, sat aflat la câteva sute de metri depărtare de pista bazei aeriene Câmpia Turzii.

Pentru cei în jur de 300 de locuitori ai satului, vecinătatea cu obiectivul militar a însemnat, în primul rând, obișnuința cu zgomotul. 

„Problema îi când zboară MiG-urile alea, e poluare fonică, fac un zgomot, ferească Dumnezeu!”, explică Nicu, un pensionar, care se recomandă drept „vinitură” în Călărași-Gară. Adică a venit aici cu serviciul, și-a ridicat o casă, s-a căsătorit, s-a pensionat. Acum discută geopolitică, agricultură și fotbal și are insomnii. Se asigură mai întâi că nu suntem spioni străini. „Că aici avem poliția militară, să știți, nu poți să fotografiezi oriunde, să zici orice, că te cheamă acolo”.

Ștefan, stânga, și Nicu

„Și eu sunt vinitură”, intervine Ștefan, prietenul lui de discuții în fața magazinului sătesc. „Acuma nu mai zboară MiG-urile, le-au retras. Nu mai zboară avioane. De când cu războiul din Ucraina, apoi cu ăsta din Israel, au luat oleacă de pauză”, continuă el. „Acuma știți ce zboară? Dronele mere întruna. Ne fac poze peste poze. Și când mergem la WC, când ieșim din casă. N-am fost niciodată așa fotografiat”. 

Nicu îi dă dreptate, amuzat, tovarășului său: „Eu nici n-am somn și știu când trece drona. Pleacă la două, noaptea și se întoarce la patru. Drona nu face zgomot, are un motor, așa, de nici nu-l auzi”. 

„Nu ne-ascultă nimeni, când ne plângem de zgomot”

Într-adevăr, e liniște în Călărași-Gară. Spre marginea satului care dă spre baza militară se fac lucrări. Sunt săpate șanțuri de scurgere și se pun pavele pe trotuare. Nu se văd muncitori în jur. „S-au oprit. Mai aveau puțin și terminau. S-au oprit tocmai la mine. Acuma nu am pe unde să intru pe poartă”, afirmă Ioșca, un bărbat de 90 de ani. Și el se plânge de zgomotul produs de avioane. Poartă aparat auditiv, dar nu e foarte mulțumit. 

Lucrările din sat

„Am încercat mai multe tipuri, mai scumpe, mai ieftine. Ăsta mă ajută. Dar când trec avioanele, se aude mult prea tare și mă deranjează. Și dacă n-am aparatul, tot aud zgomotul. Când zboară, mă deranjează mult”, adaugă bătrânul, cu ochii spre cer.

Ioșca poartă aparat auditiv, dar spune că aude avioanele și fără el

O femeie îmbrăcată toată în negru îl salută pe Ioșca și se alătură conversației. „E ca la război, mamă, ca la război când trec pe deasupra casei! Se cutremură geamurile! Se sperie găinile, fug care-ncotro!”, mărturisește ea. „Și nu ne-ascultă nimeni, când ne plângem de zgomot. Fiul meu a încercat, a umblat pe la oraș, să reclame. Au răspuns că e posibil să crape pereții. Au spus să împrejmuim nu știu cum cu pomi”. 

O doamnă ne spune că fiul ei a încercat să reclame situația

„Au chemat cei de la primărie, mai demult, să vină de la Mediu, să măsoare zgomotul. Au măsurat când nu zburau avioane. Au zis că totul e normal”, își amintește Nicu. 

Prietenul lui, Ștefan, se plânge și că „aerul miroase a petrol”, că „se usucă roșiile și ardeii de la ploile acide, de la fumul ăla care iese din avioane”. Dar Nicu rămâne circumspect: „Apăi, ploi acide sunt peste tot, nu doar la noi. Zgomotul e problema”.

Agenția pentru Protecția Mediului Cluj nu a răspuns, încă, la întrebarea Libertatea privind ultimele măsurători ale calității aerului și nivelului de zgomot din Călărași-Gară.

Multe case din sat au pereții fisurați, iar oamenii dau vina pe avioanele care le survolează. Fisuri precum cele lăsate de cutremure în locuințe. Cu fiecare zbor de antrenament, ridurile în var se adâncesc și se ramifică. „Când trece avionul, n-auzi nimic, n-auzi glasul tău, dacă vorbești. Este zbor de după-masă, zbor de noaptea, zbor de dimineața. Și ăștia lucră în ture”, spune doamna Rozi, arătând pereții camerei de la drum. 

Doamna Rozi ne arată toate fisurile din pereții casei

„Când vin avioanele, eu așa ceva n-am mai văzut. Paharele în vitrină sună. Ce să facem? Ne-am învățat. Mă trezesc noaptea. Dar dacă vine cineva în vizită la noi, zice: «ce Dumnezău stați voi aicea?» N-ai ce face. Aicea ne-o plasat, aicea am rămas”. 

Izolare fonică, în Franța

În Franța, statul finanțează izolarea fonică a locuințelor situate în apropiere de un aeroport. Uniunea Europeană a impus măsuri de reducere a zgomotului pentru protejarea populației care locuiește în preajma aeroporturilor. Dar Regulamentul nr. 598 din 2014 se aplică doar aeroporturilor și aeronavelor civile. Românii care locuiesc în preajma bazelor militare aeriene trebuie să-și poarte singuri bătăliile pentru liniște. 

În Muntenegru, stat candidat să intre în UE, o organizație nonguvernamentală, condusă de jurnalistul și activistul de mediu Milan Sekulovic, a reușit, după cinci ani de proteste, să schimbe planurile NATO. Localnicii din Sinjajavina s-au opus ca pășunile lor să devină teren pentru antrenamentul soldaților. „Nu vrem ca munții noștri să fie distruși”, a scris Milan Sekulovic, pe site-ul organizației.

Parașutiști pe garaj

Sătenii din Călărași-Gară n-au avut, deocamdată, astfel de inițiative, nu s-au organizat. Sunt și puțini, și în vârstă, și pesimiști din experiență. 

„Nouă nu ne dă nimeni nimic. Ce să dea? Că nici ei n-au! Măcar să ne termine trotuarele astea, că mai mult o stricat!”, exclamă o gospodină din marginea satului. „Asfaltul, uite, că o început să se fărâme și nu e nici o săptămână de când l-au pus. Ce să mai zici? Asta-i viața”. 

Pe la gara foarte mică, de la care se trage numele satului, trece din când în când câte un tren, pe sub ochii unui câine în lanț, prea resemnat să-l latre. Nu mai vede rostul protestului său gălăgios în fața zen-ului CFR. Trenurile vin și se duc pe șinele lor, fără să țină cont de mărunțișurile din dreapta și din stânga.

„Când e secetă la noi, zicem că secetă în Alba. Când plouă în Alba și la noi, tot secetă, zicem că suntem din Cluj, de aia nu plouă”, rezumă Nicu „Vinitură” fatalitatea geografică de a trăi la granița dintre județe. 

Doi localnici ne povestesc momente când au aterizat parașutiști în sat.

Un alt risc pentru localnicii care au casele în marginea dinspre baza militară e să le cadă un parașutist în curte. Doamnei Rozi i s-a întâmplat de două ori, „spărsese acoperișul garajului și m-am trezit cu el pe mașină”, o dată. A doua oară, se încurcase într-un pom și a trebuit descurcat de acolo. Astea sunt incidentele cu final fericit. 

Parașutiști au aterizat și pe firele de tensiune. „L-am văzut cum s-a prins. O scăpat, că erau în pantă firele, nu știu cum, nu s-o atins. Dar au fost și care au murit așa”.