Republicanul Jim Jordan candidează la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor din SUA

acum 1 an 150

Republicanul Jim Jordan candidează la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii, anunţă, luni, Reuters.

Imaginea articolului Republicanul Jim Jordan candidează la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor din SUA

Republicanul Jim Jordan candidează la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor din SUA

Alegerile vor avea loc luna aceasta, iar lupta din Camera Reprezentanţilor pornită după destituirea fostului preşedinte Kevin McCarthy pe 3 octombrie a întârziat cu două săptămâni finanţarea destinată agenţiilor federale înainte de termenul limită de închidere din 17 noiembrie şi ajutorul pentru aliaţii Israel şi Ucraina în războaie.

„Vrem să mergem în plen cât mai curând posibil”, a declarat Jordan reporterilor după ce a devenit săptămâna trecută al doilea preşedinte desemnat al partidului său.

Jordan urmează să se adreseze republicanilor din Camera Reprezentanţilor în spatele uşilor închise luni, înainte de un posibil vot în plen pentru funcţia de preşedinte al Camerei, marţi.

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii este camera inferioară a Parlamentului Statelor Unite. Împreună cu Senatul, camera superioară al aceluiaşi corp legislativ, alcătuiesc Congresul Statelor Unite ale Americii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected].

Sursa: http://www.mediafax.ro/externe/republicanul-jim-jordan-candideaza-la-presedintia-camerei-reprezentantilor-din-sua-22159254

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.