Reţete de preparate culinare cu pâine învechită

acum 1 an 165

Foarte multă lume se gândeşte să arunce pâinea învechită, fără să realizeze că există soluţii de a o folosi ca ingredient principal în mâncăruri cu adevărat delicioase. În acest articol vă prezentăm câtva reţete de preparate culinare cu pâine învechită şi, dacă le veţi încerca, veți fi fascinați de gust și bucuroși că pâinea voastră nu ajunge la coşul de gunoi.


Plăcintă cu pâine învechită


Ingrediente


400 g pâine
3 ouă
120 ml lapte
½ ceașcă ulei
1 lingură de unt
100 ml smântână lichidă pentru gătit
5 linguri de iaurt gras
2 linguri de cașcaval ras
100 g brânză
2 lingurițe de praf de copt
½ linguriță de paprika dulce
100 g cârnat
1 lingură de parmezan

Mod de preparare


Tăiați pâinea veche în cuburi și puneți-o într-un vas termorezistent uns cu ulei. Tăiați 100 g de cârnat (puteți să puneți mai mult dacă doriți) și amestecați-l cu cuburile de pâine. Într-un castron mai adânc, bateți ouăle cu cașcavalul, brânza, laptele, smântâna, iaurtul, untul topit, uleiul și adăugați praful de copt. Amestecul ar trebui să fie de consistența unor clătite. Turnați amestecul pregătit peste pâinea tăiată și nivelați ușor pentru ca pâinea să absoarbă amestecul. Presărați cașcaval ras deasupra. Apoi, preîncălziți cuptorul la 200 de grade pentru a permite pâinii să se înmoaie. Când cuptorul este încins, puneți plăcinta în cuptor și coaceți-o timp de aproximativ 25 de minute.


Pizza cu pâine învechită


Ingrediente


500 g pâine
5 linguri de ketchup
1 ceașcă de smântână
1 ceașcă de iaurt
1 linguriță de oregano
1 linguriță de busuioc uscat
200 g șuncă
½ ceașcă de cașcaval ras
100 g cârnat

Mod de preparare


Rupeți pâinea în bucăți mai mici cu mâinile și turnați peste ea iaurtul pe care l-ați amestecat în prealabil cu smântâna acră. Dacă doriți, puteți înlocui iaurtul cu kefir. Lăsați-o să stea puțin, aproximativ 10 minute. În acest timp, tăiați șunca și cârnăciorii, iar cașcavalul îl radeți. Amestecați toate ingredientele cu pâinea și transferați-le într-o tavă pe care ați uns-o în prealabil cu unt. Apăsați bine cu mâinile, turnați ketchup peste și presărați oregano și busuioc, după gust. Puneți în cuptor și coaceți la 250 de grade Celsius timp de 20 de minute. Scoateți din cuptor și serviți cald ca mic dejun sau cină.


Plăcintă spaniolă cu pâine învechită


Ingrediente


500 g pâine
4 ouă
4 linguri de ajvar
3 linguri de smântână
2 castraveți murați tocați fin
100 g cârnat
1 lingură de pătrunjel tocat proaspăt
1 mână de porumb dulce
Sare
Piper
Parmezan

Mod de preparare


Tăiați pâinea veche în cuburi și puneți-o într-un vas termorezistent uns cu ulei. Tăiați 100 g de cârnat, dar puteți să puneți mai mult dacă doriți, și amestecați-l cu cuburile de pâine. Stoarceți castraveții murați pentru a elimina excesul de apă și tăiați-i mărunt. Fierbeţi porumbul dulce în apă sărată, apoi să se răcească. Într-un alt castron, bateți ouăle și apoi adăugați smântâna. Combinați totul cu pâinea, adăugați ajvarul și condimentele, amestecați și coaceți în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius timp de aproximativ jumătate de oră. Scoateți din cuptor și serviți cald.


Sursa foto: shutterstock.com


Vezi şi alte idei de rețete cu pâine uscată!


Sursa: https://www.libertatea.ro/lifestyle/retete-preparate-culinare-paine-invechita-4693359

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.