Germania va desfăşura patru avioane de luptă Eurofighter în România pentru a sprijini misiunea de poliţie aeriană a NATO de la sfârşitul lui noiembrie, a declarat o sursă din domeniul securităţii pentru agenția Reuters, misiunea venind la câteva săptămâni după atacurile Rusiei asupra unor porturi ucrainene de la Dunăre.
Atacurile, care au avut loc la doar câteva sute de metri de frontiera cu România, şi resturile de drone descoperite în România au sporit riscurile de securitate pentru alianţa militară, ai cărei membri au un angajament de apărare reciprocă.
În septembrie, șeful NATO, Jens Stoltenberg a catalogat loviturile rusești din apropierea graniței Ucrainei cu România drept "destabilizatoare", deşi nu au existat indicii că Rusia intenţiona să lovească un stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.
Sursa din domeniul securității a precizat că primul lot din cei până la 80 de militari germani care vor fi găzduiţi la o bază militară din apropiere de Constanţa va pleca spre România în cursul zilei de joi, 9 noiembrie.
Forţele aeriene germane au sprijinit misiunea de poliţie aeriană a NATO din România şi în trecut. Alianţa militară condusă de SUA şi-a întărit prezenţa militară de-a lungul flancului estic după invazia Rusiei în Ucraina din 2022.
O altă sursă din domeniul securităţii, citată de agenția germană de presă DPA, a precizat că această desfăşurare a avioanelor Eurofighter are loc la solicitarea României, notează Agerpres.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina