Reziștii care vor să pară mai deștepți decât sunt, studii false: Moșteanu demisionarul din cauza minciunilor din CV; Radu Miruță, două facultăți în același timp, doar în CV

acum 1 luna 29

„Mi-am depus demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara. Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă - Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum.”, a declarat Ionuț Moșteanu.

Ionuț Moșteanu şi-a trecut atunci în CV Facultatea de Management din cadrul Universităţii Athenaeum din Bucureşti, pe care ar fi absolvit-o între 1996 şi 2000. Însă, acesta nu a fost niciodată student la Athenaeum. Iar specializarea pe care acesta susţine că a a...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/rezistii-care-vor-sa-para-mai-destepti-decat-sunt-studii-false-ionut-mosteanu-a-demisionat-din-cauza-minciunilor-din-cv-radu-miruta-a-doua-facultate-am-facuto-ca-hobby_696558a880b5a16c577910f2

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.