Român condamnat în Olanda, a ademenit o gâscă canadiană, a prins-o și apoi a chinuit-o, încercând să înoate ținându-se de picioarele păsării

acum 1 an 159

Un român a fost judecat și condamnat în Olanda după ce a chinuit o gâscă canadiană pe malul unui lac. El n-a fost prezent la proces, fiind deja întors în țară, scrie cotidianul Algemeen Dagblad, editat la Rotterdam.


Românul a prins gâscă, a aruncat-o de marginea debarcaderului, s-a așezat pe ea și s-a atârnat de picioarele păsării pentru a încerca să înoate cu ea. În declarația oferită în timpul anchetei, a spus cî doar a mângâiat gâsca și i-a dat un sărut: „Îmi pare rău dacă acest lucru nu este permis de legea olandeză”.


Judecătorul de poliție din Breda a citit declrația inculpatului din dosar. Acesta, un muncitor migrant în vârstă de 41 de ani, nu s-a prezentat la proces, dar tot trebuie să răspundă pentru faptele lui, care au avut loc în iulie acest an.


Atunci, acesta era cu un grup de prieteni pe malul lacului Noorderplas, lângă N261. „Totul a fost filmat de acei prieteni. Suspectul a spus că va cere acele imagini, dar nu a făcut-o niciodată, să le putem vedea”, a spus judecătorul.


Un martor stătea pe o bancă împreună cu mama lui și l-a văzut pe român ademenind gâsca cu niște chipsuri. De îndată ce pasărea a fost aproape, bărbatul s-a aruncat cu toată forța asupra ei. Pasărea era panicată, a declarat martorul poliției: „Voia clar să plece, dar a fost oprită de suspect”.


Martorul a filmat apoi un scurt videoclip, dar abia după ce gâsca fusese scufundată sub apă de trei ori și românul o ținea de picioare și încerca să înoate atârnat de ea. În imagini se văd destul de multe pene. „Dacă acest lucru nu este permis în Olanda, atunci sunt vinovat. Am aruncat animalul în sus ca să poată zbura”, le-a mai spus românul polițiștilor.


„Am vrut să o prind pentru a dovedi că pot face asta”, a mai declarat el, după care le-a spus agenților care l-au anchetat că e dispus să plătească o amendă.


Polițista care a condus ancheta a cerut o pedeapsă de 30 de ore de muncă în folosul comunității și închisoarea cu suspendare de o săptămână.


Judecătorul a spus că românul s-a comportat „absurd și nepoliticos, aparent pentru a impresiona și fără compasiune pentru animal”. Considerând munca folosul comunității greu de executat, deoarece bărbatul locuiește în România, a decis să-l condmane la o amendă de 1.000 de euro și o pedeapsă de închisoare cu suspendare de o săptămână.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/roman-condamnat-in-olanda-a-ademenit-o-gasca-canadiana-a-prins-o-si-apoi-a-chinuit-o-incercand-sa-inoate-tinandu-se-de-picioarele-pasarii-4700053

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.