Român suspectat de ABUZ sexual asupra unei fetițe în Germania, căutat în toată Europa

acum 1 saptamana 5

Un român în vârstă de 31 de ani este acuzat că ar fi ademenit și abuzat sexual o fetiță de numai șase ani în incinta complexului turistic Europa-Park Resort, din orașul Rust, Germania.

Potrivit presei locale, bărbatul ar fi fugit deja în România.

În acest sens, autoritățile naționale au declanșat o urmărire la nivel european.

Cum l-au identificat pe român

Incidentul ar fi avut loc sâmbătă, 9 august, în jurul orei 20:20. Potrivit anchetatorilor, fetița se rătăcise de părinți în zona piscinei. Românul s-a oferit să o ajute să-și găsească părinții, câștigându-i încrederea, dar apoi ar fi condus-o într-o zonă împădurită din apropiere, unde a agresat-o sexual.

Inițial, poliția a reținut un alt bărbat, însă acesta a fost exclus ulterior din anchetă după ce s-a demonstrate că nu era vinovat. Momentul-cheie al anchetei a fost când s-au văzut imaginile camerelor de supraveghere, iar acestea au condus la un martor care l-a recunoscut pe ad...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/roman-suspectat-de-abuz-sexual-asupra-unei-fetite-in-germania-cautat-in-toata-europa-20605306

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.