Petrecerea de Revelion a unui grup de români într-un restaurant din Madrid a fost stricată când abia începuse de mai mulți polițiști care i-au scos pe oameni din local, acțiunea forțelor de ordine fiind filmată și apoi postată pe TikTok de una dintre femeile aflate acolo, Luminița Mantale, imaginile fiind preluate apoi de site-ul Știri Diaspora.
Înainte să le fie servită mâncarea, românii s-au trezit cu Poliția în restaurant. Aproape 300 de persoane au plătit masa de Revelion, însă au fost ridicați de la mese înainte de miezul nopții.
„Sperăm că Revelionul să nu se termine urât. A venit Poliția, nu știu pe cine caută. Deja ne-au spus să părăsim localul. Uite-l acolo, încearcă să ne explice. Fix asta ne mai trebuia. Facem în mașină Revelionul? Am plătit bine, ce să mai zic… Nici n-am mâncat. Doamne! Așa ghinion? De asta nici nu a venit mâncarea”, spune femeia la începutul filmulețului.
Polițiștii le-au spus petrecăreților că trebuie să părăsească restaurantul, dar aceștia nu au vrut să plece, plătiseră câte 110 euro pentru noaptea dintre ani.
„Uite ce se ceartă. Dar nu știu care este motivul pentru care vrea să ne scoată. Vor să plecăm fără motiv, că nu știu ce …”, a continuat Luminița Mantale.

@lumynyta.ionela #fyp #foryou #humor #stitch #meme #wow #relatable #naruto #relatable #meme ♬ sonido original - Mantale Luminita

„În viața mea nu am pățit așa ceva. Eu am rămas mută… Am plătit, nu ne-au adus nici mâncarea. Proprietarul nu are licență ca să facă Revelionul. Restaurantul, după cum se vede, e lux. Dacă nu ieșim din restaurant ne arestează. Deja arestează un spaniol. Deci, pe noi, românii, nu ne arestează, l-au arestat pe al lor. Spaniolul e cel mai tare în gură, dacă ați observat. N-are dreptul să-l ia, proprietarul nu are dreptul de licență”, a mai spus femeia.
Polițiștii le-au explicat românilor, dar și celorlalți oameni aflați în restaurant, că locația nu avea autorizație de funcționare, motiv pentru care au decis închiderea temporară, până la rezolvarea avizelor.
În seara de Revelion, în Spania a fost razie la locațiile unde s-au organizat petreceri și mai multe restaurante au fost închise.
Restaurantul din care au fost scoși românii în Spania se află în Madrid și se numește Nobile’s. Locația este tot a unui român care, conform unei alte filmări a aceleiași femei a fost amendat și apoi a refuzat să le dea celor veniți la petrecere banii înapoi.