România a trimis un avion cu ajutoare pentru civilii din Fâșia Gaza

acum 1 an 63

Ajutoarele pentru populația civilă din Fâșia Gaza au fost trimise miercuri, 15 noiembrie, cu o aeronavă cargo, pusă la dispoziţie de Comisia Europeană, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), citat de Agerpres.


Avionul, care a decolat de pe aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, va duce în Egipt ajutoarele oferite de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.


„Materialele oferite vor ajunge în Egipt, într-o locație prestabilită, loc unde organizațiile internaționale implicate, prin convoaie umanitare vor transporta bunurile către populația civilă afectată”, precizează DSU.


„Este vorba despre elemente de cazarmament scoase la rezervele de stat - corturi, paturi, saltele, perne şi aşternuturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSU, Bogdan Toma.


Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat pe 19 octombrie o hotărâre privind acordarea de asistenţă internaţională, cu titlu gratuit, pentru civilii din Fâșia Gaza.


Potrivit anexei la Hotărârea CNSU, ajutoarele oferite de România constau în 30 tone de conserve de legume, 10 tone de ulei de floarea soarelui, 20 tone de zahăr, 10 tone de orez, 20 tone de făină, 20 tone de apă minerală, 500 de corturi, 2.000 de paturi, 2.000 de saltele, 2.000 de pături, 4.000 de cearşafuri, 2.000 de perne, 4.000 de feţe de pernă, 2.000 de saci de dormit.


Foto: facebook.com/departamenturgente


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/romania-a-trimis-un-avion-cu-ajutoare-pentru-civilii-din-fasia-gaza-4719656

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.