ROMÂNIA BUGETARĂ. Instituția care trebuie să digitalizeze țara plătește mai bine șoferul decât inginerul de sistem. Care sunt salariile celor doi

acum 10 luni 69

Din cei 296 de angajați în Autoritatea pentru Digitalizarea României, doar cinci angajați operează ca IT-iști, conform unei surse Libertatea. Documente publice arată că salariul cel mai mare, echivalentul a 1.060 de euro net pe lună, îl primește IT-istul care are 20 de ani vechime. Inginerul de sistem pleacă acasă cu doar 670 de euro. Cu 200 de euro mai puțin decât șoferul, care încasează 880 de euro. În mediul privat, un administrator de sistem e remunerat cu circa 3.000 de euro.


Autoritatea pentru Digitalizarea României a fost înființată în 2020 cu marea misiune de a debirocratiza și moderniza țara. Instituția a preluat mai multe platforme, implementate înainte de înființare, precum SEAP, ghișeul.ro, e-guvernare.ro sau SIAE. Conform site-ului oficial, ADR are în derulare mai multe proiecte importante pentru societate, unele cu termen de finalizare deja depășit:


Sistem Informatic pentru Evidența Clinică a secțiilor ATI - decembrie 2023
Sistem Informatic pentru Registrele de Sănătate - decembrie 2023
Cadru strategic pentru adoptarea și utilizarea de tehnologii inovative în administrația publică 2021 - 2027 - decembrie 2023
Platforma Software Centralizată pentru Identificare Digitală - august 2023
Sistem Informatic Naţional pentru Adopţie - iulie 2023
Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă - termenul de finalizare amânat de două ori, până în 2024
Sistem Național de Management privind Dizabilitatea - noiembrie 2023
Sistem de interoperabilitate tehnologică cu statele membre UE.

Cel mai important proiect care va intra în administrarea ADR este cel al cloud-ului guvernamental, cu finanțare de 2,2 miliarde de lei prin PNRR, buget ce va fi împărțit cu SRI și STS. 


„Nevoia de transformare digitală la nivelul administrației publice din România, care să ofere servicii digitale de calitate cetățenilor, a devenit una certă, cu precădere în ceea ce privește necesitatea adoptării de noi tehnologii în sectorul public și adaptarea continuă la cerințele cetățenilor”. Acesta a fost motivul principal pentru care în urmă cu un an Guvernul a aprobat HG nr. 1606/28 decembrie 2022 prin care organigrama ADR a fost majorată de la 216 posturi la 296, inclusiv demnitarii și cabinetele acestora.


Cine conduce instituția


Dragoș–Cristian Vlad, președintele ADR

Instituția este condusă începând din 3 ianuarie 2022 de Dragoș-Cristian Vlad. De când a fost majorată organigrama ADR în conducerea instituției au fost numiți în cele două funcții de vicepreședinte cu rang de subsecretari de stat doi tineri fără niciun fel de experiență nici în domeniu, nici în management, dar implicați în politica celor două partide aflate la guvernare. Despre acest lucru a scris Europa Liberă. În decembrie 2022 a fost numit, prin ordin semnat de Nicolae Ciucă, vicepreședintele tinerilor liberali, Andrei Niculae, 23 ani, la doar câteva luni de la terminarea facultății, fiind licențiat în Științe Politice.


Pe 2 august 2023, premierul Marcel Ciolacu a desemnat-o în al doilea post de vicepreședinte al ADR pe Maria Alexandra Chivu, 27 ani, fiind și primul său loc de muncă. În aceeași zi, Chivu a mulțumit public PSD Brașov.


Maria Alexandra Chivu și Andrei Niculae, vicepreședinții ADR

Cei doi vicepreședinți încasează lunar un venit de 15.000 de lei brut, adică 9.000 de lei net, respectiv 1.800 de euro.


Doar 5 IT-iști angajați


„Suntem o instituție care a crescut, dar nu acolo unde trebuie. Aici lucrează efectiv ca IT-iști, cu competențe reale, doar 5 angajați”, a declarat pentru Libertatea o sursă din ADR. „Și aceștia sunt plătiți extrem de prost. Culmea e că șoferul câștigă mai mult decât inginerul de sistem. Salariile sunt publice și pot fi verificate pe site-ul instituției”, a spus sursa. „Cu salarii de 600 de euro, maximum 1.000 de euro, cine să vrea să vină și să lucreze aici!? Instituția s-a umplut de persoane ajunse prin relații politice sau de cumetrie, persoane cu așa-zise competențe dobândite prin tot felul de cursuri și diplome obscure”, a continuat sursa. 


Conform mărturiilor, cei 5 IT-iști autentici sunt angajați pe funcții contractuale ca experți sau consilieri cu program de 8 ore și lucrează la Serviciul Infrastructură. Plus șeful de serviciu. „Cinci cu șef cu tot. Oamenii aceștia fac tot ce ține de mentenanța computerelor, servere și mai ajută și la dezvoltarea platformelor”.


Ultimele venituri salariale ale angajaților ADR publicate sunt cele din luna septembrie 2023. Sunt două tabele. Cel cu veniturile brute ale funcționarilor publici și cel al angajaților cu funcții contractuale.


„Funcționarii publici își desfășoară activitatea în sediul ADR din strada Libertății, nr. 14, de lângă Piața Constituției. Aici sunt cabinetul președintelui și cele ale vicepreședinților, secretarul general și secretarul general adjunct, Serviciul Programe și Proiecte, Serviciul Societate Informațională, Serviciul Juridic, Serviciul Management Resurse Umane, cel Economic și Financiar, Administrativul, Comunicarea”, explică sursa. Conform documentului, președintele are un salariu de 10.000 de lei net, corespunzător a 2.000 de euro, vicepreședinții primesc 1.700 de euro, dar secretarul general este cel care pleacă acasă cu cei mai mulți bani: aproape 2.200 d euro. Media salariilor nete ale funcționarilor publici din ADR este 1.200 de euro.


Aparatul operativ funcționează în sediul din strada Italiană, nr. 22. Aici lucrează cei cu funcții contractuale. Sunt cei din direcțiile de Interoperabilitate, de Suport Aplicații și cea pentru Transformare Digitală. „Primele două direcții se ocupă de platformele PCUe, ghișeul.ro, SEAP, SIAE. A treia e compusă din Serviciul Software și Serviciul Hardware și Infrastructură, la cea din urmă fiind angajați toți IT-iști full-time, cu funcția de expert. Printre ei sunt și cei 5 specialiști autentici. Din păcate, ei nu se ocupă de dezvoltare software deoarece ADR a externalizat mentenanța tuturor platformelor. Ei se ocupa de PC-uri, laptopuri, de rețeaua de internet, intranet, servere, gestionează relația cu STS privind semnăturile electronice ale angajaților, ajută la partea tehnică a caietelor de sarcini”, a explicat sursa Libertatea. „Când nu există mentenanță, se apelează la ei pentru a extrage informații din platforme”, a mai adăugat aceasta.


Conform tabelului cu veniturile salariale ale angajaților ADR cu funcții contractuale, un IT-ist-expert a primit în septembrie în jur de 8.700 de lei brut, care s-a compus din 7.245 salariul plus 1.114 lei spor pentru condiții vătămătoare, plus 347 indemnizație de hrană. Specialistul a plecat acasă cu 5.096 de lei, echivalentul a 1.010 euro.


Mai jos în tabel este trecut se află inginerul de sistem. El are un salariu brut de 4.769 de lei, iar cu sportul și hrana a ajuns la un total brut de 5.800 de lei, respectiv, 3.350 de lei net. Mai puțin de 670 de euro.


Sub el în tabel este trecut îngrijitorul, adică omul de servici. El primește în mână 2.993 de lei, adică aproape 600 de euro.


Ultimul de pe listă, dar nu și cel mai prost plătit este șoferul. Acesta are un salariu brut de 6.213 lei și ajunge cu sporul și hrana la 7.500 de lei brut, respectiv 4.400 de lei net. Egal cu 880 de euro! Cu 210 euro mai mult decât inginerul de sistem și cu 200 de euro mai puțin decât un specialist în IT.


„Inginerului de sistem i-ar fi mult mai bine financiar, dacă s-ar muta la un serviciu cu activitate de suport/call-center la Ghiseul.ro sau SEAP pe functia de consilier sau expert din acele servicii. Ar câștiga 1.000 de lei în plus să facă call-center”, a explicat sursa.


Despre cât de neproductiv se lucrează la ADR, sursa a dat ca exemplu lipsa angajaților cu funcție de business analyst. „Nu există o persoană care să faciliteze interacțiunea dintre IT-iștii firmei-partenere care dezvoltă o platformă și noi. Motiv pentru care ADR nu valorifică serviciile respective, pentru că nu știe ce să ceară. Cu specialiștii firmei-partenere interacționează angajații non-tehnici din ADR, care nu știu ce posibilității există, ce poate să ofere platforma, ce nu poate, cât durează un task… Nu are cine să verifice modificările aduse de firma de mentenanță platformei și aici mă refer la specialiști în IT. Totul se testează cu angajați fără competențe de specialitate. Mai exact ne dăm cu părerea. Dacă clicurile funcționează, atunci e ok, nu avem cum să testăm ce se află în spate în soft/cod.


În ADR mai sunt câțiva IT-iști, dar aceștia sunt implicați în proiecte cu fonduri europene. „Aceștia mai ajută, din când în când extra… în afara proiectelor, dar punctual, când sunt urgențe, în regim de activitate informală.


Libertatea a solicitat ADR mai multe informații legate de numărul de specialiști cu competențe în IT din instituție, de veniturile salariale ale acestora. Până la data publicării articolului, ADR a transmis că „termenul de răspuns la solicitarea dumneavoastră, înregistrată la ADR cu nr. 2828/21.11.2023, se prelungește până la 30 zile”.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/romania-bugetara-institutia-care-trebuie-sa-digitalizeze-tara-plateste-mai-bine-soferul-decat-inginerul-de-sistem-care-sunt-salariile-celor-doi-4751039

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.