România medievală. De ce pensiile speciale reprezintă o amenințare gravă la adresa statului

O nouă castă de „boieri” a luat naștere sub ochii noștri: sunt oamenii puterii care și-au arogat privilegii financiare uriașe din bani publici, în timp ce românul de rând continuă să lupte pentru fiecare sfârșit de lună, scrie Vasile Ernu, într-un nou articol pentru cititorii Libertatea.

Săptămâna trecută, un mare luptător cu sistemul corupt și nedreptatea a ieșit la pensie și asta a făcut multă vâlvă pe rețelele de socializare. Libertatea scria: „Cristi Danileţ se pensionează la 48 de ani: «După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură»”.

Pensiile speciale sunt cele care îndeplinesc trei criterii: 

sunt alocate în funcție de un anumit domeniu de activitate care are un statut special (cu anumite riscuri); 
se fac din bani publici;
pensia specială este considerată mai avantajoasă și e calculată după altă schemă decât cea generală, care este bazată pe contributivitate. 

Adică, te pensionezi pe bani publici mult mai devreme decât pensionarea legală standard și ai beneficii materiale care nu țin de contribuția în timp la acea pensie, conform criteriilor valabile pentru restul cetățenilor. 

Atenție: în UE, mai toate țările au acest sistem de pensionare, dar nu toate la fel. Excepție face Suedia, unde nu există pensii speciale, conform unei analize realizate de publicația Panorama. 

„De fapt, Suedia nu are nici măcar o vârstă de pensionare standard - fiecare este responsabil când începe să retragă o parte sau toți banii de pensie - dar nu mai repede de vârsta de 62 de ani”, notează sursa citată.

„Germania, Bulgaria, Cehia, Franța, Italia, Olanda sunt printre țările care nu acordă niciun fel de privilegiu la pensie celor care lucrează în sistemul judiciar”, se mai arată în analiză.

1% din PIB, pentru pensii speciale

Dacă vrem să vedem cât ne costă aceste pensii speciale, putem observa că România se numără printre statele care alocă fiecare peste 1% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru ele. Alături de România, avem următoarele țări: Finlanda, Polonia, Grecia, Bulgaria, Luxemburg, Spania, Croația, Danemarca, Portugalia și Irlanda.

Atenție: pensiile speciale pot fi nu doar „în sus”, ci și „în jos”. „Și, totuși, trebuie subliniat că pensie specială nu înseamnă automat o pensie mai mare decât media. În majoritatea statelor care acordă astfel de pensii (adică 24), «special» înseamnă posibilitatea de a ieși din activitate mai repede. Experții europeni mai arată că 17 state oferă posibilitatea ca perioada de contributivitate pentru anumite categorii să fie calculată mai favorabil, în timp ce 15 state oferă beneficii mai mari la pensionare”, scrie Panorama.

E foarte important să vedem tendința: căror categorii sociale se acordă ele. Adică, sunt pensii speciale de „solidarizare și ajutoare” a unor categorii vulnerabile, a unor munci cu grad mare de risc sau sunt pensii speciale pentru o clasă privilegiată a puterii?

Excepțiile pe care le are România

Conform datelor Ministerului Muncii, în România avem spre 5 milioane de pensionari „de stat” - cei cu asigurări sociale de stat - și spre 250.000 cei cu pensii speciale.

Casa Națională de Pensii spune că avem spre 9.300 de judecători, procurori, aviatori civili, diplomați, angajați ai Curții de Conturi sau foști parlamentari beneficiari ai pensiilor speciale. 

Grupul mare de judecători și procurorii sunt categoria a căror pensie medie de serviciu depășește 19.900 de lei (peste 4.000 de euro lunar).  Atenție: „în cazul acestora, aproape toată suma este suportată din bugetul de stat, nu din cel al asigurărilor sociale”, subliniază cercetarea celor de la Panorama. Care mai arată că România are trei anomalii:

Unu: fără o contributivitate suficientă, pensia poate fi mai mare decât salariul. „Dacă pentru majoritatea cetățenilor, pensia este calculată în funcție de nivelul contribuțiilor, pentru cei care încasează pensii speciale lucrurile stau diferit. Cu toate că nu au contribuit deloc sau au contribuit foarte puțin la sistemul public de pensii, în unele cazuri, primesc mai mulți bani de pensie decât ce câștigau ca salariați și mult peste cei care au contribuit în toți cei 35 de ani, atât cât este stagiul complet de cotizare”.

Doi: Pensionările anticipate. Panorama a arătat că vârsta medie la care se pensionează românii este mai mică decât cea legală. Aceste pensionări sunt mult prea numeroase. „Un exemplu recent: unul dintre numele vehiculate pentru funcția de Avocat al Poporului, Fabian Gyula, în vârstă de 50 de ani, a declarat că s-a pensionat anul trecut, iar pensia sa depășește 10.000 de lei, și a recunoscut că pensia sa este una mare raportată la cea medie. Iar faptul că are calitatea de pensionar nu îl împiedică să poată obține și un salariu”.

Trei: Cumulul de pensie-salariu. Cu toate încercările de a trece un proiect de lege prin care bugetarii nu vor mai putea cumula salariul cu pensia, lege care avea o mulțime de excepții, Curtea Constituțională a decis în 2023, cu unanimitate de voturi, că este neconstituțională (sursa).

Cine sunt beneficiarii

Acum doi ani, Europa Liberă a făcut un amplu material numit: „România specialilor. Cine încasează pensii speciale mai mari decât salariul președintelui Iohannis”. Dacă ne uităm atent, vedem că grosul pensiilor speciale vine din structurile de putere: MAI, SRI, MApN, Justiție.

„În România sunt peste 200.000 de persoane care beneficiază de așa-numitele pensii speciale (numărul a crescut semnificativ în ultimii doi ani - n.a.), grosul fiind reprezentat de cei peste 170.000 de foști angajați ai MApN și MAI. Următorii la număr sunt foștii angajați SRI, peste 11.700 de persoane. Pe masa negocierilor sunt două soluții pentru o posibilă rezolvare a problemei: o impozitare a pensiilor foarte mari și o nouă lege a pensiilor bazată exclusiv pe principiul contributivității.

Pensia medie în cazul militarilor variază între 3.400 și 4.000 de lei, în timp ce pensionarii SRI au o indemnizație medie de 5.000 de lei. Pentru fiecare dintre cele trei categorii, pensiile sunt plătite de Casele Sectoriale de Pensii ale fiecărei structuri. Lideri la cuantumul pensiei sunt însă cei peste 4.000 de magistrați, cu o pensie medie care trece de 19.000 de lei, plătită preponderent de Casa Națională de Pensii Publice. Dincolo de pensia medie în cazul foștilor militari, polițiști și angajați SRI, există și aici extreme ce se apropie de pensia medie a unui magistrat”, notează Europa Liberă.

Pensia cea mai mare versus pensia cea mai mică

Să dăm un exemplu: pensia minimă în România este acum de 1.125 de lei lunar = 229 de euro. 1.200.000 de români încasează pensia minimă în acest moment, din totalul de aproximativ 5.000.000.

Cea mai mare pensie specială plătită în România este de peste 58.000 de lei = peste 11.800 de euro lunar și aparține unui angajat al sistemului de justiție. De acolo se iese la pensie cam pe la 50 de ani. 

Care e diferența dintre cea mai mare și cea mai mică pensie? Peste 50 de ori! 229 x 50 = 11.450. Despre ce vorbim?

În Germania - capitalismul cu față umană - cea mai mare pensie din sectorul public este de 3.384 de euro - pensia standard medie pentru o persoană care a muncit 45 de ani cu salariul mediu pe economie este 1.441,35 de euro în vest și de 1.381,05 euro în est. (sursa)

Despre ce vorbesc aceste cifre? Avem, de fapt, două mari probleme care ne arată tendința actuală a societății. 

Unu: castizarea societății prin meserii esențiale, „oamenii aleși” și „oamenii inutili”, și meserii precare. 

La prima categorie nu sunt trecuți cei cu meserii numite tradițional „esențiale” - medicii, profesorii, de exemplu. Sau meserii cu grad mare de risc: chirurgi, mineri, gunoieri etc. Sau spre grupurile sociale fragile, vulnerabile. Pensiile speciale nu se duc „în jos”, ci „în sus”.

Cine sunt acolo sus? Oamenii din anturajul structurilor de putere: servicii, militari, interne, politicieni și cei care fac legi sau păzesc legi. Adică, „corpusul puterii” - cei care apără privilegiații de furia și nemulțumirea poporului.

Ei ies la pensie mai devreme, au o mulțime de tratamente legale preferențiale, exclusiviste și au remunerări - din bani publici - speciale cu sume la care proletarul nici nu visează muncind. 

Doi: inechitatea. Raportul dintre cel mai mare și cel mai mic venit devine colosal. Iar această inechitate produce nu clase, ci caste - adică o formă radicală de diferențiere în care legea, dreptatea și egalitatea șanselor devin nefuncționale.

Nu poate exista democrație și justiție la un nivel de inechitate și inegalitate atât de mare. Democrația înseamnă nu doar drepturi politice, ci și economice și sociale. Când echilibrul e spart, dreptatea și democrația se dizolvă.

Cel îmbuibat nu are cum să-l înțeleagă pe cel flămând. Cel care are la dispoziție toate instituțiile statului, toate resursele nu are cum să-l trateze just pe cel lipsit de minimă protecție. Inechitatea și inegalitatea socială și economică produc o violență teribilă.

Când avuția și resursele unei țări, ale unei lumi se află în mâinile a 3-5-7% din populație, atunci și politica, puterea politică se concentrează acolo, oricâte alegeri ai face. Democrația și dreptatea nu pot funcționa, iar justiția devine instrument de represiune împotriva majorității, nu de protecție - justiția devine instrument de protecție doar pentru casta superioară. Asta s-a văzut și când Curtea Constituțională a respins legea: pentru că-și apără interesele și privilegiile de castă. 

Un nou Ev Mediu: să te pensionezi la naștere

Într-o astfel de societate de tip medieval, cu „regi & aristocrați” care dețin puterea absolută asupra averilor, „iobăgia” populației e garantată. Prin muncă nu se poate ieși din sărăcie, ci doar prin mecanisme de democratizare nu doar politică, ci și economică și socială.

Aceasta este modernitatea organizării sociale, politice și economice inventată în ceea ce s-a numit stat social democratic: legi, criterii, reguli echitabile, egale și universale, nu preferențiale.

Până și în sistemele cele mai dezechilibrate se urmărește să existe o oarecare distribuție echitabilă între aceste grupuri. Cel mai mare și cel mai mic salariu, pensie, lege etc. să nu depășească niște limite. Vorbim cel puțin în zona sectorului de stat, public. Cu toate că în sectorul privat e și acolo urmărit prin impozitare - pentru a nu reveni la mecanismele medievale de regi, baroni, aristocrați cu sânge albastru și mulțimea de sclavi și iobagi. 

Pentru aceste echilibre politice de putere s-au dus bătălii sângeroase de mii de ani. Asta ar trebui învățat în școală: istoria cuceririi drepturilor și riscurile pierderii lor. Drepturile nu sunt un dat natural și un câștig pentru totdeauna. 

Vor apărea mereu caste care se vor pensiona la naștere, dacă le permitem. Așa cum arată acum tendința - mai ales la noi, unde sunt încălcate aproape flagrant aceste convenții - vedem că ne îndreptăm spre o societate de acest tip.

Simplu: revoluția noastră se pare că nu a fost una pentru mai multe drepturi și libertăți universale, ci pentru mai multe privilegii și libertăți ale unei noi caste de boieri.

Istoria din care nu învățăm ne spune: cu cât aceste inegalități și inechități cresc, cu atât sfârșitul va fi mai violent.