România Onestă făgăduită de Nicușor Dan în campanie se izbește violent de România Neglijată. Care e vindicativă, e revanșardă, e isterică, e irațională și ușor de manipulat.
Și președintele nu dă semne că accelerează. Are o lentoare în mișcările politice, a înghițit cu poftă broasca râioasă PSD și până la urmă s-a ajuns la Bolojan după numeroase compromisuri și un serios popas în tărâmul ridicolului. Și mai e și Apărarea.
Neglijată agresiv în timpul deceniului Iohannis, când România s-a mulțumit să cumpere la suprapreț o șapcă de la Trump și să își cânte singură cântecul de leagăn al articolului 5 din Tratatul NATO.
Nicușor Dan vorbește și el despre pas cu pas, cu alte cuvinte, dar pe fond la fel. Iar România nu mai are timp. De pasul ștrengarului, ca pe vremea administrației Băsescu-Udrea. Nu mai are timp de mersul piticului, ca pe vremea lui Iohannis.
România e într-o situație de urgență. Trebuie decuplate mafiile și atârnătorii de la bu...