Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.
România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
Tricolorii au făcut un meci foarte bun în Ungaria, în ciuda unui start ratat, câştigând prin golurile marcate de George Puşcaş (10) şi Ianis Hagi (63). Israelul deschisese scorul în min. 2, prin Eran Zahavi (2).
România a început cu stângul, primind gol după 90 de secunde, la un corner executat de Gloukh, urmat de o deviere a lui Miguel Vitor, iar Eran Zahavi a reluat simplu în plasă.
Echipa antrenată de Edward Iordănescu nu fost afectată prea tare de această lovitură, reuşind egalarea în min. 10: Drăguş a şutat cu efect de la 22 de metri, portarul a respins în transversală, iar mult-hulitul Puşcaş, atent, a reluat cu capul în plasă.
Tricolorii au continuat să joace bine şi Răzvan Marina a avut o ocazie bună (12), însă Glazer a respins şutul său. Apoi, Drăguş (19) a şutat peste poartă de la 18 de metri.
Israelienii au fost periculoşi prin Khalaili (23), care a trimis din voleu peste ţintă, de la 12 metri. Imediat, Drăguş putea aduce România în avantaj, dar a nimerit bara cu un şut din întoarcere (24).
Israelul a avut două oportunităţi bune, dar acelaşi Khalaili a reluat peste din poziţie bună, după ce Moldovan respinsese şutul lui Turgeman (26), iar Gloukh (32) l-a testat cu un şut din unghi pe Moldovan, prins în doi timpi.
Puşcaş (38) a fost aproape de un gol de senzaţie, reluând spectaculos cu călcâiul, dar portarul Glazer a fost atent.
România a început în forţă repriza secundă, dar şutul lui Puşcaş din unghi (47) a fost respins de Glazer, iar Screciu a şutat prin faţa porţii câteva secunde mai târziu. R. Marin (49) a trimis peste poartă de la 12 metri, din poziţie foarte bună. Stanciu (51) a şutat din voleu de la 18 metri, însă pe lângă poartă.
Prima ocazie notabilă a israelienilor de după pauză a fost şutul lui Gloukh (53), care a trecut puţin pe lângă poartă.
România a marcat golul victoriei în min. 63, prin Ianis Hagi, cu un şut la colţul scurt, după ce i-a revenit mingea în urma unei centrări blocate.
Mihăilă a ratat cu poarta goală (74), la un contraatac purtat de Răzvan Marin (74).
Zahavi (82) a tras de la 22 metri, dar Moldovan a reţinut.
În min. 84, situaţia tricolorilor s-a complicat, după ce Mihăilă a fost eliminat, după o intrare dură la Turgeman.
Israelul a presa pe final, dar a făcut-o fără prea luciditate, ultima oportunitate fiind ratată de Gorno (90+4), însă mingea expediată de el a fost reţinută de Moldovan.
Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).
Israel – România 1-2 (1-1)
Au marcat: Eran Zahavi (2), respectiv George Puşcaş (10), Ianis Hagi (63).
Felcsut (Ungaria), Pancho Arena
Preliminariile EURO 2024 – Grupa I
Au evoluat echipele:
Israel: 18. Omri Glazer – 2. Eli Dasa (căpitan; 14. Gavriel Kanichowsky, 62), 4. Miguel Vitor, 3. Shon Goldberg, 12. Roy Revivo (9. Tai Baribo, 76) – 8. Dor Peretz, 6. Neta Lavi (16. Mohamad Abu Fany, 62), 15. Oscar Gloukh – 11. Anan Khalaili (13. Idan Gorno, 77), 7. Eran Zahavi, 19. Dor Turgeman. Selecţioner: Alon Hazan.
Rezerve neutilizate: 1. Daniel Peretz, 23. Yoav Jarafi – 5. Raz Shlomo, 10. Ramzi Safuri, 17. Gadi Kinda, 20. Avishay Cohen, 21. Dan Glazer, 22. Ofir Davidzada.
România: 12. Horaţiu Moldovan – 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 11. Nicuşor Bancu – 18. Răzvan Marin (8. Alexandru Cicâldău, 87), 5. Vladimir Screciu (6. Marius Marin, 77), 10. Nicolae Stanciu (căpitan; 4. Adrian Rus, 87) – 14. Ianis Hagi (17. Florinel Coman, 65), 9. George Puşcaş, 19. Denis Drăguş (13. Valentin Mihăilă, 65). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. Ionuţ Radu – 7. Denis Alibec, 20. Darius Olaru, 21. Olimpiu Moruţan, 22. Vasile Mogoş, 23. Andres Dumitrescu.
Arbitru: Francois Letexier; arbitri asistenţi: Cyril Mugnier, Mehdi Rahmouni; al patrulea oficial: Jeremy Stinat (toţi din Franţa)
Arbitru video: Jerome Brisard; arbitru asistent video: Eric Wattellier (ambii din Franţa)
Observator UEFA pentru arbitri: Gheorghi Iordanov (Bulgaria); Delegat UEFA: Eduard Dervishaj (Spania)
Cartonaşe galbene: Miguel Vitor (37), Coman (71), Raţiu (78), Baribo (83), Zahavi (90+1).
Cartonaş roşu: Mihăilă (84).
The post România s-a calificat la EURO 2024 după 2-1 cu Israelul appeared first on Cotidianul RO.