Romgaz dă în judecată Comisia pe regulamentul NZIA. Răzvan Popescu: „Romgaz nu se va implica în proiecte care ar putea aduce prejudicii companiei, acționarilor săi ori statului român”
Compania Romgaz, principalul producător de gaze naturale din România și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică, a chemat în instanță Executivul comunitar la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, după cum i-a anunțat, vineri, pe acționari printr-un comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Astfel, Romgaz companie la care acționar principal este statul român, cu o participație de 70%, a depus pe 16 octombrie la Curtea de Justiție a Uniunii Europene o acțiune directă împotriva Comisiei Europene.
Prin această acțiune compania solicită în principal anularea Regulamentului delegat nr. 1477/2025 de completare a Regulamentului (UE) 2024/1735 al Parlamentului European şi al Consiliului și anularea Deciziei (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 de specificare a contribuțiilor proporționale la obiectivul Uniunii privind capacit...
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.
Romgaz dă în judecată Comisia pe regulamentul NZIA. Răzvan Popescu: „Romgaz nu se va implica în proiecte care ar putea aduce prejudicii companiei, acționarilor săi ori statului român”