Romică Țociu a ajuns la disperare în competiția America Express - Drumul Soarelui și a făcut un gest neașteptat la autostop. Actorul de comedie s-a enervat la culme când nicio mașină nu oprea să-l ducă la destinație.
După echipele s-au schimbat la America Express, Romică Țociu a fost nevoit să lupte în competiție alături de Vlad Huidu. Cei doi au avut ghinion și au așteptat foarte mult timp o mașină care să-i ducă la următoarea destinație.
„Care, mă?! Că ăștia aici merg cu 200 la oră, nu oprește nimeni, Vlad! Nu avem vreo șansă. Aici ne-am închis. Aici s-a închis”, a zis Romică Țociu, extrem de descumpănit, care la un moment dat a început să și înjure, de nervi, potrivit a1.ro.
Vizibil enervat de întreaga situație, Romică Țociu s-a gândit să se pună pe marginea autostradei ca și cum i-ar fi rău.
„Am pierdut ziua! Gata, e dusă! Ziua asta e pa! Nu mă mai enervez, iartă-mă. Ziua de azi e închisă, e pa”, a mai spus el apoi.
Sătul să vadă că nu are rezultate, Romică Țociu a recurs la un gest neașteptat.
„Vrei să mă întind pe jos? Hai să fac pe mortul”, a zis el.
„Stai cuminte, Romi!”, a spus Huidu.
„Eu mă întind și stropește-mă cu apă. Eu mai dădeam ochii peste cap”, a spus actorul.
„Ridică-te că mai rău îi speriem”, a zis Vlad, supărat.
Din fericire, o doamnă s-a oprit și i-a ajutat pe cei doi. Romică Țociu și Vlad Huidu au ajuns cu mare întârziere la următoarea probă.
Aris și Alexia Eram, învingători în cursa pentru refacerea echipelor
Final strâns al cursei pentru refacerea echipelor aseară, la America Express. După reunirea perechilor, Laura Giurcanu și Sânziana Negru au fost foarte aproape de Aris și Alexia Eram, care au reușit, însă, să facă autostopul și pe ultima sută de metri, câștigând astfel întrecerea. În această seară urmează lupta pentru singura imunitate a etapei, o cursă în care concurenții vor trebui... să se țină bine. La propriu, pentru că proba de rodeo va fi un obstacol greu de trecut.
Ieri seară, echipele schimbate au trecut prin cele mai variate probe – de la construirea unor tobe tradiționale argentiniene la reconstituirea ritualului dedicat unui sfânt din credința localnicilor, cea mai mare provocare dovedindu-se, însă, autostopul. Finalul strâns al cursei, care a culminat cu reunirea perechilor, a adus victoria lui Aris și a Alexiei Eram. Ce premiu vine la pachet cu această victorie telespectatorii vor afla în această seară, când urmează și jocul pentru cea de-a doua amuletă, dar și cursa pentru singura imunitate a acestei etape.
O cursă în care concurenții vor trebui... să se țină bine la propriu! Pentru că proba de rodeo va fi un obstacol greu de trecut. „Nu știu dacă pot să fac față. Am încercat o data și a fost îngrozitor”, a spus Romică Țociu. „Eu nu am mai făcut asta niciodată, doar am văzut în filme”, a povestit Laura Giurcanu. „Habar n-avem cum se face asta, nici eu, nici Mike”, a mărturisit Iulia Albu. Proba este cu atât mai dificilă cu cât fiecare ratare în arena de rodeo înseamnă penalizări cu noi misiuni de îndeplinit, ceea ce complică traseul echipelor. Cine va câștiga imunitatea celei de-a opta etape din America Express telespectatorii vor descoperi în ediția reality show-ului difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY de la ora 20:30.