Ronald Gavril a postat o primă fotografie cu Anamaria Prodan pe rețelele de socializare, după ce s-a zvonit că cei doi au o relație de iubire. Înainte de a se afișa public, impresara spunea despre iubitul ei, a cărui identitate nu e dezvăluise, că e „un bărbat în adevăratul sens al cuvântului”.
De câteva luni de zile, Anamaria Prodan se lăuda că are un nou iubit, însă nu i-a dezvăluit și identitatea. „Mulțumesc omului de lângă mine, care este acum în viața mea, pentru câtă răbdare a avut și cât de frumos a știut să se poarte. Să gestioneze toată nebunia asta. (n.r. – dacă e de mai mult timp) Este lângă mine, nu contează de când”, a declarat Anamaria Prodan în podcastul „Tare de tot”.
De Revelion, impresara a petrecut în America cu familia, dar și cu Ronald Gavril, jucătorul român de box care a devenit milionar peste Ocean. Anamaria Prodan nu s-a abținut și s-a pozat cu el în repetate rânduri, iar imaginile au ajuns în mediul online.
Ea i-a făcut și o declarație acestuia. „Cu ochii doar spre viitor așteptăm anul nou! Vă doresc un an plin de lumină, sănătate și împliniri. Eu sunt Anamaria Prodan, iar el este unicul Ronald Gavril”, a fost mesajul postat de impresară, pe Instagram.
În schimb, Ronald Gavril a păstrat tăcerea până acum despre relația cu Anamaria Prodan. A avut totuși o reacție, căci a distribuit pe contul lui oficial o fotografie cu el și Anamaria Prodan. Cei doi sunt foarte apropiați, se îmbrățișează.
Fanii nu au putut lăsa prea multe comentarii la fotografia lor, căci a fost limitat accesul. Deranjat, un fan a reacționat la o fotografie mai veche postată de Ronald Gavril. „Ești penibil precum Prodanca, de ce ai întrerupt comentariile? Dacă tot ai făcut asta spune-i dânsei să se rezume la relația ei. Oricum vrea carne moale și peste 4-5 luni o să caute altceva 😂”.
Ce a declarat Anamaria Prodan despre iubitul ei, înainte să se afișeze cu Ronald Gavril
Pentru wowbiz.ro, Anamaria spunea înainte să se afișeze cu Ronald Gavril. „Am hotărât cu copiii mei să ținem departe de toate problemele personale ale familiei noastre. Mă susține, este fericit pentru mine și eu sunt fericită că am alături un bărbat în adevăratul sens al cuvântului.
Este un bărbat care nu a făcut școala pe străzi, nu l-am inventat eu, nu l-am dus la școală, nu l-am învățat să mănânce, să se îmbrace. Nu i-am construit eu carieră. E un bărbat care el mă susține pe mine și să știi că este minunat să ai așa un om lângă tine, pentru că numai așa poți construi și să trăiești viața frumos, demn, fără să te râdă lumea pe la colțuri. Apreciez cel mai mult la el bărbăția, grija față de mine și de copiii mei, demnitatea, inteligența, șarm. Sunt niște lucruri pe care un bărbat adevărat trebuie să le aibă.”, a declarat Anamaria Prodan.
Cine e și cu ce se ocupă Ronald Gavril
Ronald „The Thrill” Gavril practică boxul la categoria semigrea, având un palmares de 24 de victorii (19 prin KO) și 3 înfrângeri, niciuna prin KO. El luptă în America de Nord, în State și în Mexic, și a câștigat cele două lupte pe care le-a avut în 2023. Averea lui, conform informațiilor din State, s-ar ridica undeva la 5 milioane de dolari, scrie Gazeta Sporturilor. El are 37 de ani, e mai mic cu 14 ani decât Anamaria Prodan.