În cadrul unei audieri tensionate în Congres, reprezentantul democrat Bill Keating i-a reamintit lui Rubio criticile sale anterioare la adresa lui Putin din perioada când era senator şi l-a întrebat dacă îşi menţine opinia.
„Au fost comise crime în războiul din Ucraina şi vor fi trase la răspundere, dar obiectivul nostru în acest moment este să punem capăt războiului”, a răspuns Rubio.
„În fiecare zi în care războiul continuă, oameni sunt ucişi, mai mulţi oameni sunt mutilaţi şi sunt comise mai multe crime de război”.
Keating a criticat, potrivit AFP, poziţia lui Rubio, acuzându-l de „incoerenţă” şi „echivoc”. Mai târziu, într-un schimb cu un coleg republican, Rubio a subliniat importanţa dialogului cu Rusia, amintind de comunicările cruciale dintre SUA şi URSS în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1961.
Preşedintele Donald Trump a discutat luni telefonic atât cu Putin, cât şi cu preşedintele ucrai...