China, Rusia și Mongolia au organizat primele exerciții comune de apărare a frontierei, a anunțat armata chineză, marți, evidențiind coordonarea strânsă în ceea ce privește securitatea între cele trei state vecine.
Exercițiul, numit „Cooperare în domeniul apărării frontierei – 2025”, a avut loc luni și marți într-o regiune de frontieră neidentificată, comună celor trei țări. Acesta a avut ca scop „consolidarea cooperării strategice dintre cele trei părți, îmbunătățirea capacității de a confrunta pericolele la adresa securității frontierelor și intensificarea încrederii reciproce”, conform comunicatului armatei chineze.
Demersurile au avut loc după o întâlnire trilaterală între președinții celor trei state, care s-a desfășurat săptămâna trecută la Beijing, la o zi după summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), în cadrul căruia liderul chinez, Xi Jinping, a pledat pentru o nouă ordine economică și de securitate globală, potrivit agenției d...