Simbol al eleganței, rafinamentului și al profesionalismului desăvârșit, Sanda Țăranu a fost și rămâne una dintre cele mai recognoscibile voci din România.
Sanda Țăranu spune că, după absolvirea studiilor, a refuzat repartiția la Teatrul Național din Craiova și a ales Televiziunea Română.
„Mi s-a propus Teatrul Național din Craiova. Dar eu, fiind căsătorită deja, mă înțelesesem cu Nicolae, cu soțul meu, ca să refuz repartiția. Ei, vă dați seama, comisia a fost impresionată – cum adică să refuz repartiția? Nu se întâmplase niciodată așa ceva”, povestește Sanda Țăranu.
Ea relatează un moment delicat din viața ei.
„A fost momentul când, rămânând numai două ore de program, deci după 83-84, cam așa ceva, eu am cerut schimbarea locului de muncă. Pentru că n-am vrut să apar cu orice preț. Adică ce să fac? Nu mai puteam să-mi fac meseria. Am căzut într-o depresie îngrozitoare. Nu m-am prefăcut că sunt bolnavă...