Botezul Domnului este sărbătorit de Biserică în 6 ianuarie. De Bobotează nu se spală rufe, sunt interzise certurile în casă şi nu se împrumută nimic.
Iisus Hristos, după întoarcerea Sfintei Familii din Egipt, a crescut în Galileea, în cetatea Sa Nazaret. A rămas acolo, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, dând ascultare Legii, care spunea ca niciun bărbat să nu predice ori prorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani.
"Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui". (Cuvântul la Botezul Domnului - Vieţile Sfinţilor)
În Nazaret, El vieţuia "cu Preacurata Sa Maică şi cu Iosif, părutul Său tată, care era lucrător de lemn şi cu care lucra împreună. După moartea lui Iosif, singur Domnul făcea acel lucru de mână, ...