Sărbătoarea zilei: 14 aprilie 2025. Zi însemnată pentru creștinătate

acum 1 saptamana 19

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Martin Mărturisitorul, papă al Romei.

Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin, cel poreclit Pogonat, adică bărbosul, care Constantin a fost ucis în baia Dafnei în Sicilia, lovit în cap cu un vas. De aceea pentru dreapta lui credinţă, trimiţând împăratul a adus de la Roma în capitală cu sila pe fericitul acesta, care a pătimit multe necazuri la mergerea şi la întoarcerea sa. Şi fiind împăratul tot una şi la un gând cu eresul monoteliţilor, şi punându-l în legături, ca şi cum ar fi fost făcător de rele, l-au pus la închisoare; după aceea l-au trimis în surghiun la oraşul Cherson, unde săvârşindu-şi rămăşiţa vieţii ca un luptător, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirca sfinţilor mărturisitori episcopi de Apus: Serghie, Pir şi Teodor, care au fost împreună cu sfântul Martin.

Tot în această zi, pomenirea...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/sarbatoarea-zilei-14-aprilie-2025-zi-insemnata-pentru-crestinatate_67fc89c157e80a38fc421132

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.