Răducan a precizat că, deși contestația sa a fost respinsă „în mod previzibil”, va continua să urmeze toate etapele interne ale contestării, fără a apela însă la instanță, dorind ca disputa să rămână în interiorul partidului.
Acesta susține că Dominic Fritz are obligația de a prezenta un document oficial emis de instituțiile competente ale statului român, care să ateste clar dreptul său de a ocupa o funcție de conducere într-un partid politic din România și de a reprezenta formațiunea la nivel național.
Răducan consideră inadmisibil ca, până în prezent, Fritz să nu fi prezentat un astfel de document.
„Consider că Dominic are o datorie față de noi, toți membrii. Față de partid, în integralitatea lui. Dominic are obligația să ne prezinte tuturor un document oficial, emis de către ...