Scandalul azilelor groazei revine. Zeci de bătrâni, cărați prin frig și ninsoare, în urma închiderii unui azil. Ce au descoperit inspectorii ANPC

acum 1 saptamana 26

Imaginile au fost surprinse la un camin de batrani din Chiajna, acolo unde batranii au fost scosi din centru si relocati in alt azil. In urma unor controale, s-a descoperit ca batranii nu erau tinuti in conditii corespunzatoare, drept urmare licenta azilului a fost suspendata.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, peste 300 de comisari au demarat, sâmbătă, controale în toate cele 41 de județe ale țării și Municipiul București, pentru a asigura că instituțiile care oferă servicii de îngrijire respectă normele legale privind siguranța și bunăstarea beneficiarilor.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) desfăşoară, în prezent, o serie de acţiuni de control la nivel naţional pentru a verifica respectarea reglementărilor legale privind protecţia consumatorilor în centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi minori şi centrele sociale”, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii ANPC.

Inspectorii au aju...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/scandalul-azilelor-groazei-revine-zeci-de-batrani-carati-prin-frig-si-ninsoare-in-urma-inchiderii-unui-azil-ce-au-descoperit-inspectorii-anpc_67b06aa017ef606fd00b2052

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.