Rona Hartner s-a stins din viață în dimineața zilei de 23 noiembrie, într-un spital din Franța, după o luptă cu cancerul. Artista a avut multe momente grele în viață și a fost afectată de scandalurile în care a fost implicată de-a lungul anilor.
Vestea că artista nu mai este printre noi a șocat o lume întreagă. Rona Hartner a murit la vârsta de 50 de ani, după o luptă grea cu cancerul. În vara acestui an, medicii au diagnosticat-o cu cancer la plămâni și metastaze pe creier.
Cu o personalitate vibrantă și talent remarcabil, Rona Hartner a fascinat publicul prin prezența sa carismatică și expresivitatea artistică. Cu toții și-o amintesc pe aceasta mereu cu zâmbetul pe buze și plină de energie pozitivă.
Rona Hartner a captivat prin interpretarea sa remarcabilă din filmul „Gadjo Dilo” și și-a câștigat reputația de cântăreață talentată, cu spectacole impresionante ce au avut loc în Paris și care s-au bucurat de succes. Presa internațională o numea „frumoasa tornadă brună", în timp ce în România trezea în urmă cu aproape două decenii interesul jurnaliștilor cu scandalul „primului sex-gate autohton”. În anul 2010, Rona Hartner primise cetățenie franceză, fiind considerată una dintre personalitatile marcante ale Franței; a fost, de altfel, inclusă în dicționarul „200 de străini care au construit Franța".
Rona Hartner a fost acuzată că a avut o idilă cu Emil Constantinescu
Dincolo de cariera sa de succes, mulți au uitat scandalul colosal dintre Rona Hartner și Corneliu Vadim Tudor. În noiembrie 1996, artista a avut de suferit în urma unui scandal de sex-gate. În timp ce dansat cu fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a fost fotografiată și implicată într-o dramă mondenă.
La acea vreme, regretatul politician a acuzat-o pe Rona că ar fi avut o idilă cu Emil Constantinescu. Scandalul lor a ajuns și în presa internaționala, iar acela a fost momentul când artista a decis să părăsească definitiv România și să se mute la Paris.
În anul 1999, jurnalistul Marius Tucă i-a invitat în emisiunea sa pe Rona Hartner și Corneliu Vadim Tudor, unde cei doi au avut o confruntare. Politicianul susținea că deține jurnalul intim al actriței, în care era descrisă presupusa aventură cu Emil Constantinescu. Mai mult, el a arătat publicului o imagine cu Rona Hartner și șeful statului, dansând.
https://www.youtube.com/watch?v=FOdwqm7M2pk
„Cea mai bună prietenă a mea a inventat acel jurnal să mă facă să mă întorc în România. I l-a vândut lui Vadim cu 60.000 de dolari”
Când a post invitată la emisiunea online „În oglindă”, regretata artistă a vorbit din nou despre acest subiect controversat. „Mi s-a zis: «Invită-l pe președinte la dans». Eu aveam un blues, «You are my looser». Nu știam cum s-o mai dau. Am început să mă dau cu cracii în sus, să fac show, să nu audă textul. Am făcut o diversiune. Toți jurnaliștii au venit în jurul nostru. Și… s-a terminat piesa, aplauze, poze, nu știu ce. Asta a fost în noiembrie 1996. Tot în noiembrie 1996 am dat castingul pentru Gadjo Dilo (n.r.: film artistic). Ce crezi că s-a întâmplat în România? Cea mai bună prietenă a mea a inventat acel jurnal să mă facă să mă întorc în România. I l-a vândut lui Vadim cu 60.000 de dolari”, a dezvăluit Rona Hartner în cadrul emisiunii „În oglindă”.
Artista menționase că nu l-a văzut decât o singură dată pe Emil Constantinescu, apoi ea s-a mutat la Paris.„L-am văzut o singură dată în viață (n.r.: pe președintele Emil Constantinescu) în noiembrie 1996, în 1997 m-am mutat la Paris, el și-a văzut de treaba lui cu politica. N-am avut nicio treabă, nu l-am mai văzut, lumea avea nevoie de un scandal și a fost cel mai mare scandal care a lansat cursa scandalurilor, dar mie mi-a făcut un mare deserviciu. Nu dansul a fost vinovat, ci prietena mea, care a utilizat acel dans ca să mă compromită”, a mai spus Rona Hartner.
„Iubitul meu de la Paris m-a părăsit din cauza acestui sex-gate”
În vara acestui an, Rona Hartner a fost invitată la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a povestit prin ce a trecut în urma scandalului cu Corneliu Vadim Tudor. „În primul rând, iubitul meu de la Paris m-a părăsit din cauza acestui sex-gate, am pierdut o foarte bună prietenă pentru că ea a scris jurnalul ca să-mi distrugă relația cu iubitul și am pierdut foarte mult din imaginea mea pentru că eu voiam să intru în România numai prin performanțele mele de cinema, de teatru, fusesem la teatrul național, și dorința mea era să intru pe acel drum lent. S-a făcut o ruptură, eu n-am avut niciun premiu în România pentru carieră, pentru nimic, nu sunt percepută ca un artist! Pentru mine este o suferință permanentă, filmele mele din Franța n-au fost difuzate în România și aceste filme sunt difuzate în alte țări”, declara Rona Hartner la Kanal D.