„Lucrăm foarte, foarte mult pentru pacea în Ucraina. Pacea în Ucraina depinde de o singură persoană. Această persoană este, după cum știți foarte bine, președintele Putin. Așadar, evident, la un moment dat, vor trebui să aibă loc discuții și cu președintele Putin. Între timp, se depun eforturi considerabile”, a declarat luni după-amiază, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, citată de Euronews.
Potrivit oficialei, Comisia Europeană „nu vede niciun semn” că Putin ar fi dispus să participe la eventuale negocieri.
„Din păcate, nu vedem niciun semn din partea președintelui Putin că ar fi dispus să participe la astfel de discuții, așa că nu am ajuns încă acolo, dar, la un moment dat, sperăm cu adevărat că vor avea loc astfel de discuții care vor duce în cele din urmă...

acum 2 luni
24






















English (US) ·
Romanian (RO) ·