Scholz spune că „dreptul Israelului de a exista este irefutabil”, în timp ce Erdogan face noi acuzații dure: „Uciderea copiilor nu există în Tora”

acum 1 an 86

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat vineri seară importanţa dialogului cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, date fiind opiniile lor diferite faţă de conflictul actual din Orientul Mijlociu, relatează agenția germană de presă DPA, potrivit Agerpres. În schimb, liderul de la Ankara a continuat să critice Israelul pentru campania militară din Fâșia Gaza, acuzându-l de "genocid".


''Domnule preşedinte, nu este niciun secret faptul că avem opinii foarte diferite despre conflict'', a spus Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea unei cine cu Erdogan, aflat în vizită la Berlin.


''Tocmai de aceea discuţiile noastre sunt importante, în special în momente dificile avem nevoie de un dialog direct între noi'', a adăugat cancelarul federal.


Scholz a reafirmat sprijinul Berlinului pentru Israel.


''Dreptul Israelului de a exista este irefutabil pentru noi. Nu este loc pentru antisemitism în ţara noastră, indiferent dacă este motivat politic sau religios, dacă vine de la dreapta sau de la stânga, dacă a crescut aici de secole sau vine în ţară din afară'', a accentuat cancelarul german.


Acesta a spus, de asemenea, că se opune oricărei persoane care vrea să le nege musulmanilor locul în Germania.


Erdogan: "Să tragi în spitale sau să ucizi copii nu există în Tora"


De partea sa, Erdogan a numit mişcarea islamistă palestiniană Hamas drept ''organizaţie de eliberare'', a acuzat Israelul de ''genocid'' în Fâşia Gaza şi a pus sub semnul întrebării însuşi dreptul statului evreu de a exista.


El a spus că atacurile asupra copiilor și spitalelor nu își au locul în cartea sfântă a evreilor.


"Să tragi în spitale sau să ucizi copii nu există în Tora, nu poți face asta", a declarat Erdogan, citat de AFP. Liderul turc a făcut astfel referire la civilii care au murit în bombardamentele efectuate de armata israeliană în Fâşia Gaza în ultimele săptămâni.


În Israel, 1.200 de persoane au fost ucise începând din 7 octombrie, în majoritate civili masacraţi de militanţi Hamas într-un atac de o violenţă şi amploare fără precedent după crearea statului Israel, în 1948. Peste 240 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.


Armata israeliană a reacţionat lansând o ofensivă masivă contra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, în timpul căreia peste 12.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care 5.000 de copii, potrivit celui mai recent bilanț furnizat de Ministerul Sănătăţii din Gaza și publicat vineri.


Foto: Profimedia Images


Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/scholz-spune-ca-dreptul-israelului-de-a-exista-este-irefutabil-in-timp-ce-erdogan-face-noi-acuzatii-dure-uciderea-copiilor-nu-exista-in-tora-4722179

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.