Scriitorul rus Boris Akunin, care a spus că Putin este „un dictator psihopat”, plasat pe lista „extremiștilor”: „Teroriştii m-au declarat terorist”

acum 11 luni 66

Autoritățile ruse l-au plasat luni, 18 decembrie, pe scriitorul Boris Akunin, care trăiește în exil încă din 2014, pe lista personalităţilor „teroriste şi extremiste", acesta fiind cel mai recent exemplu al represiunii care îi vizează pe criticii Kremlinului, relatează AFP, potrivit Agerpres.


Pe numele său real Grigori Şalvovici, autorul a fost adăugat pe această listă, întocmită de Rosfinmonitoring (Serviciul federal de monitorizare financiară), a constatat agenția franceză de presă.


„Teroriştii m-au declarat terorist“, a reacţionat scriitorul, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook.


Akunin este vizat și de o anchetă pentru discreditarea armatei, deschisă săptămâna trecută, a declarat luni o sursă familiarizată cu dosarul, pentru agenţia de știri Interfax.


„Nebunia a câștigat": Scriitorul a criticat „războiul absurd" din Ucraina


Născut în 1956, în Georgia, care pe atunci era republică sovietică, Akunin este un scriitor cunoscut în Rusia pentru romanele sale poliţiste şi istorice, în special saga de succes „Anchetele lui Erast Fandorin“, despre un erou care trăieşte în epoca ţaristă.


A scris de asemenea „Istoria statului rus“, o creaţie în nouă volume care abordează dezvoltarea statului rus până la revoluţia din 1917.


Scriitorul s-a pronunţat în 2014 împotriva anexării peninsulei ucrainene Crimeea, după care a plecat în exil la Londra, unde locuieşte în prezent.


Pe 24 februarie 2022, scriitorul a deplâns pe Facebook declanşarea „unui război absurd”. „Nebunia a câştigat”, a scris Akunin, la acel moment.


Rusia e condusă de un dictator psihopat şi, mai grav de atât, ascultă de paranoia acestuia.


Scriitorul rus Boris Akunin, denunțând invadarea Ucrainei:

Romancierul a cofondat proiectul „Adevărata Rusie”, susţinut de mai multe personalităţi culturale aflate în exil şi care se opun invaziei ruse în Ucraina şi încearcă să ajute refugiaţii ucraineni.


Mai multe ONG-uri şi publicaţii au denunţat din 2022 o epurare culturală în Rusia după ce artiştii critici la adresa invaziei ruse în Ucraina sau care nu au susţinut public puterea au fost retrogradaţi, concediaţi sau au fugit în străinătate.


Alţii au fost condamnaţi la închisoare și întemnițați.


Foto: Profimedia Images


Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/scriitorul-rus-boris-akunin-care-a-spus-ca-putin-este-un-dictator-psihopat-plasat-pe-lista-extemistilor-teroristii-m-au-declarat-terorist-4752256

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.