Se închid școlile în cinci județe din cauza vremii

acum 11 luni 74

Școlile din Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași și Galați vor fi închise luni, 27 noiembrie.


UPDATE ora 16.20: Ministerul Educației a anunțat că, din cauza condițiilor meteo, luni, 27 noiembrie, „se suspendă activitatea didactică cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar din județele Brăila, Constanța, Călărași, Galați și Tulcea”, iar în restul județelor, activitatea didactică nu va fi afectată.


Recuperarea activității didactice va fi decisă de Inspectoratele Școlare Județene, cu consultarea școlilor și cu informarea Ministerului Educației, se mai arată în comunicat.


Știrea inițială: Cursurile şcolare în judeţul Brăila sunt anulate luni, 27 noiembrie. Conform ISU Brăila, prin hotărâre de CJSU (Consiliului Județean pentru Situații de Urgență, n.red.), luni sunt anulate cursurile în toate unităţile de învăţământ din judeţ.


Aceeași situație și în Galați. În cadrul ședinței CJSU care a avut loc duminică, s-a stabilit ca luni, 27 noiembrie 2023, să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județ. Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean Galați, informează ziarul local Viața Liberă.


Și în județul Călărăși, școlile vor fi închise luni.


„Având în vedere avertizările meteorologice, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi a hotărât suspendarea cursurilor din toate unităţile de învăţământ din judeţul Călăraşi”, a transmis Prefectura Călăraşi.


Cod roșu de viscol


Meteorologii au prelungit codul roşu de viscol până la ora 16.00 în Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila. O avertizare cod portocaliu de viscol este valabilă până la ora 20.00 în estul şi nord-estul Munteniei, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei, precum şi Carpaţii Meridionali şi de Curbură. De duminică ora 20.00 până luni, la ora 10.00. vor fi intensificări ale vântului şi temporar zăpadă viscolită în mai multe regiuni.


Codul roşu de viscol a fost prelungit în 4 judeţe, fiind valabil în intervalul orar 10.00 -16.00, fiind anunţate intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90-100 km/h, viscol, vizibilitate redusă spre zero


„În judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90-100 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea va scădea spre zero”, conform ANM.


O avertizare cod portocaliu de viscol a fost emisă pentru perioada 26 noiembrie, ora 10.00 - 26 noiembrie, ora 20.00 pentru estul şi nord-estul Munteniei, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei, precum şi Carpaţii Meridionali şi de Curbură.


foto: ISU


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/scoli-inchise-constanta-braila-galati-tulcea-calarasi-luni-27-noiembrie-4730278

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.