Curtea de Apel București a decis joi, 4 ianuarie, că măsurile asigurătorii impuse de DNA în 2012 asupra terenului de 224 de hectare din Băneasa deținut de fugarul Puiu Popoviciu au încetat de drept, dar decizia nu este definitivă, a notat g4media.ro, care citează portalul instanțelor. Pe acest teren sunt construite Mall Băneasa, IKEA, Ambasada SUA, Mobexpert, Brico Depot și Carrefour.
Decizia a fost luată de Liana Arsenie, președinta CAB, care rejudecă „dosarul Băneasa”, și poate fi contestată în termen de 3 zile. Judecătoarea a susținut că nu a fost respectat articolul 250 indice 2 din Codul de procedură penală care spune că măsurile asigurătorii trebuie verificate o dată la un an, iar acest articol a intrat în vigoare acum 3 ani.
Măsurile asigurătorii rămăseseră definitive prin sentința penală de condamnare a lui Puiu Popoviciu la 7 ani de detenție din 2017, potrivit g4media.ro.
Puiu Popoviciu a fost condamnat, în august 2017 la 7 ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa” pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită. El nu a executat nicio zi din pedeapsă, pentru că a părăsit România înainte ca instanța să pronunțe decizia. El s-a predat la Londra după aproape două săptămâni de la condamnare și a fost eliberat în aceeași zi, după ce a plătit o cauțiune de 200.000 de lire.
Concret, Popoviciu a fost acuzat că firma pe care o controla, Băneasa Investments SA, a luat un teren de 224 de hectare de la fosta Fermă Băneasa, evaluat la un dolar metrul pătrat, în condiţiile în care preţul real era de aproximativ 150 de euro.
Procesul Băneasa se rejudecă la CAB și următorul termen a fost stabilit pe 19 ianuarie.