Sediul ANCOM a fost spart de hoți când paznicul era băut. Un suspect a fost reținut

acum 1 an 159

O femeie a fost prinsă de jandarmi luni, 6 noiembrie, după ce a furat trei telefoane din sediul ANCOM, a anunțat Poliția Capitalei.


„În această dimineață, în jurul orei 7.30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, s-ar fi pătruns, fără drept, în incinta unei societăți, situată într-o clădire din Sectorul 3, de unde s-ar fi sustras mai multe bunuri”, a transmis Poliția.


Jandarmii care asigurau paza în zonă au prins în flagrant o femeie asupra căreia au fost găsite trei telefoane mobile.


După testarea cu alcooltestul s-a constatat că paznicul de la ANCOM era sub influența alcoolului. „Persoana care își exercita atribuțiile de serviciu ca agent de pază a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,68 mg/l în aerul expirat”, se arată în comunicatul Poliției.


Din primele informații, spargerea sediului ANCOM s-a produs prin forțarea unui grilaj care nu era asigurat, au precizat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.


Mai multe bunuri au fost furate din patru birouri aflate la etajul al doilea, spun sursele citate. Cercetările continuă la fața locului.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/sediul-ancom-spart-hoti-femeie-paznic-baut-suspect-retinut-surse-4710432

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.