Șefa ANM, detalii despre noul val de ninsori și frig. Cât va dura episodul de vreme rea

acum 1 an 74

România se confruntă în aceste zile cu un nou val de temperaturi scăzute și ninsori, fiind în vigoare o informare meteo de vreme rea pentru toată țara. Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat, la Antena 3, că este vorba despre „fenomene de iarnă specifice datei din calendar”, care se vor menține „cel puțin până la finele primei decade din luna decembrie”.


„Ne așteptăm la fenomene de iarnă specifice datei din calendar și vorbim de precipitații în cea mai mare parte a țării, predominant ninsori în zona montană înaltă, acolo unde se va depune și strat de zăpadă, dar în același timp și în restul teritoriului”, a spus șefa ANM, adăugând că lapovița și ninsoarea vor apărea și în București.


De asemenea, Elena Mateescu a precizat că senzația de frig va fi accentuată și de rafalele de vânt care vor avea viteze de peste 45-50km/h.


Temperaturile maxime „nu vor depăși 5-6 grade Celsius, cel mult posibil spre 8-9 grade în zona litoralului”, în timp ce minimele vor fi „preponderent negative, cu cele mai coborâte valori spre -10 în depresiuni, până la cel mult 0-2 grade în zona litoralului, inclusiv în București, minime coborâte”, a mai spus șefa ANM.


Întrebată cât va dura acest episod de vreme rea, aceasta a precizat că, „așa cum arată și informarea meteorologică, până la sfârșitul acestei săptămâni, dar cu siguranță cel puțin până la finele primei decade din luna decembrie, consemnăm fenomene de iarnă și un regim de temperaturi în special în zonele centrale și nordice, ușor mai coborât și apropiat de normalul termic în restul teritoriului”.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/precizarile-sefei-anm-despre-noul-val-de-ninsori-si-frig-cat-va-dura-episodul-de-vreme-rea-4741285

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.