Nadia Racz, inspectorul-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, a fost reţinută, vineri, 20 octombrie, pentru luare de mită de către procurorii DNA, transmite instituția, într-un comunicat. Șefa și 3 inspectoare sunt acuzate că au luat între 2.000 şi 4.000 de lei de la mai mulţi oameni de afaceri pentru a nu aplica sancţiuni în urma controalelor efectuate.
Potrivit procurorilor, în perioada 14 februarie 2022 – 17 octombrie 2023, în contextul efectuării unor controale, Florentina Racz şi celelalte 3 inculpate, care făceau controale în echipe diferite, ar fi pretins şi primit, în repetate rânduri, de la mai mulţi oameni de afaceri diferite sume de bani, cuprinse între 2.000 lei şi 4.000 lei.
„Sumele de bani respective ar fi fost pretinse şi primite de funcţionare pentru a nu le aplica oamenilor de afaceri sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Codul Muncii, pentru diverse nereguli constatate, printre care şi pentru munca la negru”, a a precizat DNA.
Celor 4 suspecte li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.
Inspectoarele Viorica Hriscu, Mărioara Floruța și Aurica Buhaș, sunt cercetate sub control judiciar, măsură instituită pentru 60 de zile.
Foto: Bihoreanul