Șefii de la Poliția de Frontieră și de la Poliția Maramureș, demiși de ministrul de interne Predoiu după ce fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fugit din țară, deși se afla sub control judiciar, încă lucrează la stat, fiind mutați pe alte funcții. Întrebat despre această situație, ministrul a afirmat, la Euronews, că sunt la adăpost din cauza statului și regimului juridic al acestor funcții.
Mihai Gherman, fostul șef al IPJ Maramureș criticat de ministrul de Interne pentru că și-a luat concediu în perioada în care Cherecheș a fugit din țară cu buletinul unei rude, a devenit adjunct la IPJ Vaslui, după ce a fost demis.
Victor Ivașcu, demis din funcția de șef al Poliției de Frontieră, se află la dispoziția ministrului de Interne și așteaptă să i se traseze noi sarcini tot în cadrul structurii din care face parte. Un fost șef al Direcției de Protecție Internă Maramureș s-a pensionat, amintește Euronews, citând informații apărute în presă.
Întrebat luni, 8 ianuarie, despre această chestiune, Predoiu a spus că situația este generalizată în întreg sistemul public din cauza statutului și a regimului juridic al acestor funcții.
„Ați ridicat o temă foarte importantă: Care este statutul și regimul juridic al acestor funcții, nu numai în sistemul Ministerului Afacerilor Interne, în general în sistemul public din România”, a spus Predoiu, la Euronews.
„Ce și câtă putere are un ministru să ia rapid măsuri drastice, mai puțin drastice sau uneori să nu aibă nici o putere să ia vreo măsură. Deci, există o discuție legată și de statutul juridic și de regimul juridic al acestor funcții și al persoanelor care le ocupă”, a continuat ministrul de Interne.
Cazul Cherecheș
Cu câteva ore înainte să fie condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, pe 24 noiembrie, Cătălin Cherecheș a fugit din țară, deși se afla sub control judiciar. El a intrat în Ungaria pe la vama Petea, din județul Satu Mare, cu cartea de identitate a unui văr. În prezent, acesta se află într-o închisoare din Germania, așteptând decizia privind extrădarea sa în România.