Șeful CNAS dezvăluie o situație halucinantă: nicăieri în lumea civilizată pacienții nu contribuie atât de mult la sistemul de asigurări de sănătate

acum 3 saptamani 4

Moldovan a citat un studiu realizat de Academia de Studii Economice, care arată că persoanele asigurate din România suportă din propriul buzunar 30% din cheltuielile de sănătate.

"Din 10 lei, 3 lei îi scoate pacientul din buzunar. Acesta nu este normal, nu se întâmplă nicăieri în lumea civilizată, în Europa civilizată acest lucru”, a declarat preşedintele CNAS la televiziunea Medika TV.

Acesta a precizat că în alte state, chiar dacă suportă o parte a costurilor medicale, cuantumul este cu mult mai mic de 30%, pentru că, pe lângă asiguratorul de servicii sociale de sănătate, există şi asiguratori complementari, care pot să fie de stat sau privaţi.

Moldovan a sugerat că soluția ar fi introducerea unor facilităţi fiscale pentru cei care încheie şi asigurare complementară de sănătate, „astfel încât, atât angajatorul, cât şi angajatul să fie tentat să cheltuiască o anumită sumă pentru asigurările complementare de sănătate prin aceste facilităţi fiscale”.

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/sanatate/seful-cnas-dezvaluie-o-situatie-halucinanta-nicaieri-in-lumea-civilizata-pacientii-nu-contribuie-atat-de-mult-la-sistemul-de-asigurari-de-sanatate_691f47b52415ac6a7d3b55a2

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.