Șeful Poliției de Frontieră, întrebat dacă mai este în funcție după ce Cătălin Cherecheș a trecut ilegal granița: „Acum, da”

acum 1 an 149

Victor Ștefan Ivașcu a declarat duminică, 26 noiembrie, la TVR, că momentan este șeful Poliției de Frontieră, dar a evitat să comenteze ce se va întâmpla zilele viitoare.


Întrebat la ieșirea din sediul Ministerului de Interne dacă mai este în funcție, el a răspuns: „Acuma, da”. Întrebat dacă va mai fi și luni șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu a răspuns că „nu ştiu, nu comentez“ și că „ne ocupăm să-i prindem pe fugari”.


Cosmin Andreica, preşedintele sindicatul EUROPOL, a afirmat că în acest caz sunt două posibilități.


„Ori să renunțe domnul Ivașcu de bună voie și silit să plece pe o altă poziție, sau varianta doi, în situația în care domnul Ivașcu nu va accepta, nu se poate pune problema despre o răspundere disciplinară a șefului Poliției de Frontieră cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu cazul Cherecheș. Și atunci, mai mult ca sigur, vorbim despre situații de hărțuire, cu controale, cu o serie de verificări, lucru care probabil îl va determina de bună voie și silit de toată lumea să plece”, a spus Cosmin Andreica la TVR.


Victor Ștefan Ivașcu va fi înlocuit din funcție, au declarat sâmbătă, 25 noiembrie, surse guvernamentale pentru Libertatea, după ce Cătălin Cherecheș a reușit să treacă granița cu o altă carte de identitate. Premierul Marcel Ciolacu a cerut acest lucru, susțin sursele citate, dar ministrul de Interne este cel care trebuie să ia decizia și să o anunțe. Deocamdată, Cătălin Predoiu nu a făcut-o.


Primarul din Baia Mare a fost trimis în judecată de DNA în mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzat de anchetatori că, în calitate de primar și ordonator principal de credite pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare, „a pretins și primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct, cât și prin intermediar, suma totală de 70.000 lei”.


Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv vineri, 24 noiembrie, la cinci ani de închisoare de Curtea de Apel Cluj, a plecat din țară în acea dimineață, intrând în Ungaria pe la vama Petea, din județul Satu Mare, cu cartea de identitate a unei rude, a anunțat sâmbătă dimineață, 25 noiembrie, Poliția de Frontieră. Cherecheș a fost dat în urmărire și a fost emis mandat european de arestare. Libertatea a publicat primele imagini video cu momentul în care Cherecheș iese din țară.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/seful-politiei-de-frontiera-victor-stefan-ivascu-intrebat-functie-nu-e-demis-raspuns-4730664

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.