„Din păcate, România este, an de an, câştigătoarea, cu ghilimelele de rigoare, a primei poziţii în ceea ce priveşte mamele minore, mamele sub 18 ani, dar şi mamele de vârstă pediatrică, ne referim sub vârsta de 14 ani. Lucrurile acestea le-am observat şi în timpul rezidenţiatului pe care l-am făcut în Bucureşti, la maternitatea Bucur. Nu erau atât de multe paciente minore dar, lucrând după terminarea rezidenţiatului la spitalul din Călăraşi, am fost lovit pur şi simplu de numărul mare de paciente minore care se adresează spitalului. Da, este un fenomen care devine un subiect care apare pe agenda discuţiilor medicale şi probabil pe agenda instituţiilor statului care sunt abilitate să încerce să găsească o rezolvare pentru cazurile acestea”, a declarat Andrei Dumitrescu miercuri seară, la un post TV.
Specialistul a precizat că aproximativ 50% dintre femeile care nasc la spitalul din Călăraşi sunt minore, iar „proporţia rămâne constantă”.
Medicul a explicat că sunt numeroas...