Serviciile psihologice, un lux pentru bolnavii cronici și aparținătorii lor: „Statul român nu este în stare să facă nimic”

Serviciile psihologice rămân un lux pentru bolnavii cronici din România și rudele care îi îngrijesc, chiar dacă cei mai mulți dintre ei ar avea nevoie de ele. Statul decontează foarte puțini bani pentru o astfel de ședință - doar 50 de lei - așa că numărul psihologilor interesați să ofere ședințe decontate este mai mult decât limitat. Pe de altă parte, mulți bolnavi cronici au grad de handicap, sunt pensionați medical sau pur și simplu nu își permit să plătească 200 de lei săptămânal „pe piața liberă” și pentru o ședință la psiholog, pe lângă celelalte costuri ale tratamentului.

În plus, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu poate să facă contract direct cu psihologii, ci doar cu personal medical. Există un Ordin care spune care sunt specialitățile medicale care pot subcontracta un psiholog. Practic, un psiholog nu poate să facă un contract direct cu CNAS, ci doar prin intermediul unui medic specialist. Din acest motiv, nici psihologii nu sunt foarte interesați să ofere servicii în contract cu CNAS: Casa de Asigurări de Sănătate plătește puțin - 50 de lei - iar această sumă nu i-o dă direct psihologului, ci unui medic specialist - spre exemplu neurolog - care face contract cu psihologul și decide cât din cei 50 de lei decontanți de CNAS ajung în buzunarul psihologului.

10.000 de români au scleroză multiplă sau scleroză în plăci. Cel puțin jumătate dintre ei ar avea nevoie de consiliere psihologică

Din cauză că mulți pacienți cronici au nevoie de consiliere psihologică, dar statul român nu prea o oferă, a luat naștere, la Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, un proiect prin care pacienții cu scleroză multiplă - cea mai invalidantă boală a adultului tânăr - dar și rudele care le sunt alături, au avut acces gratuit, timp de 3 luni, la terapie psihologică. Acum, ONG-ul de pacienți încearcă să găsească soluții pentru a putea duce proiectul mai departe, pe termen mai lung.

10.000 de români trăiesc cu scleroză multiplă sau scleroză în plăci, afecțiune autoimună care este cea mai invalidantă boală a adultului tânăr.

Mai mult de jumătate (55,6%) continuă să meargă la școală sau la serviciu, dar pentru a își putea continua activitatea la fel ca orice persoană sănătoasă, pe lângă tratamentul medicamentos, pacienții cu scleroză multiplă au nevoie de kinetoterapie (64,8%), consiliere psihologică (51,5%) şi îngrijire corporală (28,5%).

Dacă pentru îngrijirea corporală primesc ajutor de la rude, în schimb, pentru mulți dintre ei, kinetoterapia și consilierea psihologică rămân doar un vis frumos - un lux pe care nu și-l pot permite.

Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune / Foto: Agerpres

„Vorbim despre o boală debilitantă, care limitează mișcările, creează un handicap - nu îți mai poți controla normal mâinile, picioarele, diverse mișcări. Unii pacienți nu mai văd atunci când au un puseu de boală. Seara se culcă și sunt bine, iar dimineața, când se trezesc, nu mai sunt la fel. Sunt tot felul de limitări de genul acesta pe care ți le impune un puseu de boală sau chiar evoluția în sine a bolii, pentru că vorbim despre o boală cronică. Câteodată, starea se deteriorează ușor -ușor în timp și atunci, dintr-odată, pacienții se trezesc că sunt niște persoane cu handicap, care nu se mai pot îngriji singure și care au nevoie de altcineva. Nu mai pot merge la serviciu, au nevoie de cineva care să îi ajute să se îmbrace, să mănânce, să facă tot felul de activități. Iar lucrul acesta îi marchează, pentru că de foarte multe ori vorbim despre persoane tinere, undeva 30 și 40 de ani, iar la vârsta aceasta, să îți pierzi capacitatea de a avea grijă de tine este foarte greu”, explică Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, pentru HotNews.ro.

Așa ajung mulți dintre pacienți să se simtă descurajați, neputincioși, să aibă stări anxioase sau depresive. Nu doar ei, ci și rudele care le sunt alături și îi îngrijesc.

„Trebuie să ținem cont de faptul că și boala în sine și evoluția bolii creează stări de depresie prin modul în care afectează creierul, neuronii și inflamația de la nivelul creierului - sunt inclusiv niște procese care sunt realizate în creierul pacientului din cauza inflamației și a bolii în sine și apar acolo niște modificări. Și atunci, ai două procese: un proces care este independent de voința pacientului, care este această inflamație la nivelul creierului și aceste modificări care apar la nivelul creierului, iar al doilea este modul în care se vede el - dintr-odată, devine o persoană care e dependentă de altcineva”, arată Rozalina Lăpădatu, președintele asociației de pacienți.

„Sunt depășită, nu știu cum să-l ajut”

Ideea campaniei #Conexiunea cu sine - în cadrul căreia pacienții cu scleroză multiplă și aparținătorii lor au acces gratuit la terapie psihologică oferită de asociația de pacienți - s-a născut după ce, anul trecut, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune a avut o altă campanie pe scleroză multiplă - #Conexiuni - iar în cadrul acesteia, pacienții și aparținătorii lor au răspuns la o serie de chestionare.

„Iar în urma răspunsului lor, a rezultat și nevoia aceasta, de terapie psihologică. 53,8% dintre aparținători ne-au spus că este nevoie de consiliere psihologică”, povestește Rozalina Lăpădatu.

Campania #Conexiunea cu sine s-a derulat pe durata a 3 luni - iunie-septembrie.

„Nu reușesc să comunic astfel încât să nu se simtă descurajat sau neputincios.”

„Persoană cu scleroză multiplă, de multe ori simt că mă sfârșesc.”

„Nu știu cum să vorbesc cu băiatul meu, cum să acționez la ieșirile lui anxioase, depresive, nu știu cum să-l ajut. Sunt depășită, nu știu cum să-l ajut.”

Acestea sunt o parte dintre răspunsurile pacienților și aparținătorilor unor pacienți cu scleroză multiplă.

„Cam acestea au fost răspunsurile aparținătorilor care îngrijesc o persoană cu scleroză multiplă, iar unii dintre ei mi-au spus că fac psihoterapie și o consideră benefică. Sau merg la psiholog pentru că trebuie să vorbească cu cineva despre această situație și îi încarcă pozitiv”, spune președintele asociației de pacienți.

În ceea ce îi privește pe pacienții cu scleroză multiplă, 37,4% au spus că nu suferă de anxietate și depresie, 40,6% dintre pacienți că suferă de anxietate și depresie ușoară, 18,1% că suferă de anxietate și depresie medie, iar un procent mai mic sufereau de anxietate și depresie severă.

Consiliere psihologică / Foto: Piyapong Thongcharoen | Dreamstime.com

„Așadar, undeva la 62% dintre pacienți suferă de o formă de anxietate și depresie, iar 50,7% ne spun că da, au nevoie de consiliere psihologică pentru că i-ar ajuta în gestionarea stărilor de anxietate și depresie. 37,5% spun că nu știu, ceea ce mie îmi ridică un mare semn de întrebare. Faptul că nu știu nu înseamnă că ei nu au nevoie, ci nu înțeleg ce li se întâmplă, nu stau de vorbă cu nimeni pentru a li se explica ce se întâmplă și care este situația lor”, spune Rozalina Lăpădatu.

„De aici a pornit ideea acestui proiect. Noi avem deja ședințe de terapie de grup făcute cu pacienții și, vorbind cu psiholoaga care gestionează și realizează aceste ședințe, am ajuns la concluzia că unii dintre ei au nevoie de consiliere individuală. Acum încercăm să vedem cum am putea, după ce se termină aceste ședințe, să oferim consiliere individuală. Să vedem cum putem să îi ajutăm cu ceea ce au ei nevoie”, spune Rozalina Lăpădatu.

14,9% dintre pacienți au handicap mediu, 29,9% au handicap accentuat și 10% au handicap cu însoțitor.

În ceea ce privește vârsta de debut a bolii, 52% dintre pacienții au fost diagnosticați în perioada 25-35 de ani, iar 30% în perioada 36-50 de ani. Practic, 82% dintre pacienții cu scleroză multiplă au fost diagnosticați în perioada 25-50 de ani, „adică în perioada când ești activ, când vrei să îți faci o carieră, când vrei să îți realizezi o viață”, explică Rozalina Lăpădatu. Este unul dintre principalele motive pentru care mulți dintre ei au nevoie de consiliere psihologică.

21,9% dintre pacienți au probleme ușoare de mobilitate și deplasare, 27,2% au probleme moderate de mobilitate și deplasare, 15,5% au probleme severe de mobilitate și deplasare, iar 65,7% au nevoie de servicii de kinetoterapie.

„Practic, în boala aceasta, te trezești așa dintr-odată și spui: Eu ce mă fac acum? De aceea au nevoie de consiliere psihologică.”

De ce statul român nu susține serviciile psihologice pentru pacienți și a fost nevoie să o facă un ONG?

Am întrebat-o pe Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, dacă statul român poate susține aceste servicii de consiliere psihologică pentru pacienți, având în vedere că ONG-ul pe care ea îl conduce o poate face pe termen limitat - 3 luni.

„Una dintre probleme este aceea că statul român, deci Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu poate să facă contract cu psihologii, poate să facă contract doar cu personal medical. Există un Ordin care spune care sunt specialitățile medicale care pot subcontracta un psiholog. Adică un psiholog nu poate să facă un contract direct cu CNAS, ci prin intermediul unui medic specialist. Psihologii nu sunt foarte interesați de chestia asta din două motive: unul este acela că CNAS plătește puțin iar această sumă i-o dă medicului specialist și acesta este cel care decide cât îi dă psihologului. Casa de Asigurări decontează undeva la 50 lei către medic, să zicem neurolog, iar medicul neurolog face contract cu psihologul”, spune președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).

„Chiar și dacă neurologul ar opri doar 5 lei din această sumă, iar restul de 45 i-ar da psihologului, acestuia tot nu îi convine să facă consiliere pe 45 de lei, pentru că în realitate, consilierea psihologică se plătește undeva la 200 lei pe ședință. Așadar, prin Casa de Asigurări de Sănătate, psihologul încasează de 4-5 ori mai puțin decât pentru o ședință în privat. Așa că mulți psihologi preferă să nu lucreze cu CNAS. De aceea, este foarte greu să găsești ședinte de terapie decontate - sunt foarte puțini psihologi care oferă, iar unii dintre ei oferă doar un anumit număr de ședințe, o văd ca pe un voluntariat”, explică Rozalina Lăpădatu.

În ceea ce privește pacienții cu scleroză multiplă, majoritatea au încadrare în grad de handicap și sunt pensionați medical cu diverse grade de handicap. „Nu își permit să plătească săptămânal 200 de lei pentru consiliere psihologică, adică 800 de lei pe lună. Pur și simplu nu au acești bani. Aceasta este realitatea.”

La psiholog / Foto: Prostockstudio| Dreamstime.com

Ce fac alte țări? „În Europa de Vest există programe sociale speciale pentru pacienții cu scleroză multiplă. Au mai multă grijă de oamenii cu astfel de nevoi”

Și totuși, ce se întâmplă în alte țări cu acești pacienți - cu bolnavii cronici în general și cu cei cu probleme de mobilitate în special?

„În alte țări, din Europa de Vest, există programe sociale speciale pentru pacienții de genul acesta, cu scleroză multiplă sau cu afecțiuni din limitatoare, în care nu mai poți să te deplasezi decât cu ajutor. Acești pacienți sunt ajutați de stat să își amenajeze casele, li se pun la dispoziție scaune rulante etc. Au mai multă grijă de oamenii cu astfel de nevoi. Dar la noi nu se întâmplă atât de multe lucruri care ar trebui să fie o normalitate!”, arată Rozalina Lăpădatu.

„Este clar o nevoie pe care acești oameni au și ar trebui ajutați”, subliniază președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.

Alte țări au centre de recuperare în care pacienții se pot interna 3 săptămâni - o lună, spune Rozalina Lăpădatu: „Sunt centre în care ei beneficiază de fizioterapie, de kinetoterapie, de ședințe de consiliere psihologică, de recuperare neuromotorie. Noi nu avem nici măcar aceste lucruri, deci nouă ne lipsesc atât de multe lucruri încât, dacă începem să vorbim despre ele, nu mai ieșim niciodată de aici. Nu avem nici aia, nici cealaltă și, în mod ciudat, nici nu vrem să avem și nici nu ne interesează.”

„Aici ar trebui să existe o colaborare cu Ministerul Muncii, pe partea de asistență socială, dar noi nu avem nici asta. Și atunci, doar dacă ai noroc ca anumite firme să ofere niște facilități pacienților cu grad de handicap. Și știu că este o firmă care livrează la domiciliu diverse cumpărături și care, pentru persoanele cu handicap, nu percepe transportul”, mai spune președintele asociației de pacienți.

Concluzia Rozalinei Lăpădatu: „La noi, lucrurile se întâmplă la nivel individual, nu de stat sau centralizat, ci doar după cum consideră anumiți oameni și anumite firme că pot face bine și pot ajuta pe cineva. Dar, din păcate, cu o floare nu se face primăvară, așa că ar trebui să existe niște politici ale statului român care să ajute persoanele cu handicap și care nu se pot deplasa. Dar, așa cum am văzut în scandalul recent al azilelor private, statul român nu este în stare să facă nimic, nici măcar control și monitorizare.”

Foto: Dreamstime.com.