Primele rapoarte privind problemele de conectivitate au început în jurul orei 15:20 ET (22:20, ora României), conform site-ului DownDetector. SpaceX nu a recunoscut oficial problema decât la ora 16:05 (ET), printr-o postare pe contul Starlink de pe platforma X. La ora 17:30 (ET), serviciul era încă nefuncţional.
Pana are loc la nivel global, iar utilizatori din SUA, Europa, Marea Britanie şi Asia au reclamat problemele pe r/starlink, pagina de Reddit a serviciului. SpaceX a recunoscut întreruperea şi pe site-ul oficial al Starlink.
Numărul de persoane potenţial afectate ar putea ajunge la milioane. Conform ultimei actualizări de reţea, există peste şase milioane de utilizatori activi Starlink la nivel global.
„Starlink se confruntă în prezent cu o pană de reţea şi lucrăm activ la implementarea unei soluţii,” a transmis SpaceX într-o postare pe X. „Vă mulţumim pentru răbdare şi vom oferi o actualizare imediat...