Sfidare. Numit în conducerea Romsilva, Ilie Sârbu nu e doar socrul consilierului lui Ciolacu. E ministrul care a nășit vânzarea pădurilor României către Schweighofer!

Ce ne servesc cele două partide de guvernare când vine vorba de protecția pădurilor? PNL a susținut-o pe avocata companiei Schweighofer, Cristina Trăilă, în Comisia pentru Apărare de la Cameră, PSD îl numește în conducerea Romsilva pe omul care a netezit calea drujbelor acestei companii spre pădurile românești.

Pe bună dreptate, jurnaliștii care au prezentat numirea lui Ilie Sârbu în Consiliul de Administrație al Romsilva (apoi membru în Comitetul de audit al regiei) au făcut conexiunea între faptul că ginerele său, Victor Ponta, e acum consilier al prim-ministrului Marcel Ciolacu și au amintit apariția acestuia în stenogramele celebrului dosar al retrocedărilor ilegale de păduri cu Hrebenciuc, tatăl și fiul, Ion Adam și alți politruci scăpați de pușcărie prin prescripție. 

Dar oricât ar fi de imorală o asemenea numire (raportat la contextul și antecedentul amintit), sfidarea maximă vine dintr-un fapt pe care și presa (care a preluat știrea cu numirea în CA) l-a scăpat: Ilie Sârbu este responsabilul principal pentru modificări legislative și contractele preferențiale dintre Romsilva și Holzindustrie-Schweighofer (redenumită, mai nou, HS Group), prin care compania austriacă a fost adusă în România și a pus bazele dezastrului din pădurile țării.

Legi pentru Schweighofer

Astfel, în calitate de ministru al agriculturii, Ilie Sârbu a fost cel care a coordonat elaborarea și a semnat adoptarea Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 71/2002 (devenită apoi Legea 654/2002), care a creat cadrul instituțional prin care Regia Națională a Pădurilor Romsilva putea încheia contracte preferențiale, pe termen lung, cu operatori economici, pentru volume mai mari de 200.000 mc/anual. Modificarea legislativă a fost făcută pentru „a convinge” Schweighofer „să investească” în România, ceea ce s-a și întâmplat, oficial, câteva luni mai târziu.

În baza OUG 71/2002, tot cu Ilie Sârbu ministru al agriculturii, Romsilva a încheiat contractele din 2002, apoi din 2003, cu Schweighofer, pe o perioadă de 10 ani, prin care companiei austriece i se asigura accesul privilegiat la pădurile administrate de Regia Națională (care au ajuns până la un volum de un milion de mc/an), la care se adăuga posibilitatea de a mai cumpăra „la liber”, de pe piață, încă aproximativ 800.000 mc/an. Asta dintr-un volum, oficial, de aproximativ două milioane de metri cubi destinat comercializării către industria lemnului (detalii aici și aici)!

Articolele din OUG 71/2002, cu dedicație pentru Schweighofer:

Art. 1. (1) Regia Naţională a Pădurilor, în calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului, este abilitată să încheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vânzării masei lemnoase pe picior cu agenţii economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite.(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se încheie între Regia Naţională a Pădurilor şi agenţii economici care au dobândit acest drept prin licitaţie publică, pentru volume minime de 20 mii m3/an/agent economic şi pentru o perioadă de minimum 3 ani şi maximum 10 ani.Art. 4. (1) Volumul de masă lemnoasă ce poate face obiectul contractelor pe termen lung este de maximum 20,0 milioane m3, pentru o perioadă de 10 ani, fără a se exploata anual în acest scop mai mult de 20% din volumul maxim de masă lemnoasă cu destinaţie industrială stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Declarația ministrului mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, potrivit căreia Ilie Sârbu s-ar fi calificat pentru numirea în CA al Romsilva datorită antecedentelor lui ca ministru al mediului, e fie o dovadă de totală incultură politică, fie o perdea de fum groasă și cinică.  Pentru că, pe vremea Guvernului Năstase (din care a făcut parte Ilie Sârbu), pădurile erau la Agricultură (de altfel, ministerul era denumit al „agriculturii, alimentației și pădurilor”) . Asta din cauza unei viziuni extrem de limitate și anacronice de înțelegere a silviculturii, în conformitate cu care pădurile sunt tratate doar ca „plantații de copaci care produc lemn” (viziune, în continuare extrem de influentă, de vreme ce comisia decidentă în domeniu la Camera Deputaților e cea de Agricultură și silvicultură, nu cea de Mediu). 

Dezastrul adus de Schweighofer

Ce a urmat intrării Schweighofer pe piața din România, se știe. Din cauza accesului limitat la lemn, numărul locurilor de muncă din industria autohtonă a mobilei s-a prăbușit, de la aproape 100.000, la începutul anilor 2000, la sub 50.000 (jumătate!), după primul deceniu de activitate Scheighofer în România (detalii aici). Asta în condițiile în care volumul lemnului exploatat ilegal a explodat, ajungând, conform celor mai recente date ale Inventarului Forestier Național (IFN, ciclul II), să-l dubleze pe cel tăiat oficial, cu acte (iar Schweighofer a fost printre beneficiari atât ai lemnului tăiat cu acte, cât și ai celui tăiat ilegal)! Domnul Schweighofer a ajuns miliardar (în euro) pe baza afacerii din România și a început să-și cumpere palate istorice în Viena.

De aproape un deceniu, investigațiile jurnalistice și ale ONG-urilor de mediu legate de tăierile ilegale și practicile Schweighofer au iritat opinia civică până la proteste în stradă (în 2015 și 2019), fapt care a dus la adoptarea și, apoi, la menținerea articolului antimonopol în Codul Silvic, la înăsprirea controlului și creșterea sancțiunilor penale pentru furtul, respectiv transportul ilegal de material lemnos. „Deranjată” de „legislația prea restrictivă”, Schweighofer a închis o fabrică (de la Siret) și a vândut „abatorul” de lemn de la Sebeș, reducându-și la jumătate activitatea și fiind pe picior de plecare cu totul. Dar nu înainte de a-și juca toate cărțile - de la presiuni diplomatice (inclusiv prin lobby pe lângă Guvernul Austriei pentru condiționarea votului legat de Schengen de revenirea la o legislație mai favorabilă) până la plătirea directă a unei deputate PNL, Cristina Trăilă, ca avocat.

Doamna avocată a Schweighofer, Cristina Trăilă, a votat deja împotriva înființării legii de înființare a „DNA-ului Pădurilor” (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu) și împotriva extinderii atribuțiilor de control ale Jandarmeriei pentru transporturile de material lemnos și așteaptă să-i ajungă pe mână și proiectul legislativ al Noului Cod Silvic. Asta în timp ce încearcă să-și convingă activ colegii deputați că Schweighofer a fost/este o binefacere pentru România și că nici vorbă să fie dezastru prin păduri. Tot ce au investigat, fotografiat, filmat și prezentat public jurnaliștii și activiștii de mediu - în unele cazuri cu versanți întregi de munți de pe care pădurile au dispărut pe sute de hectare - ar fi iluzii și invenții, potrivit acesteia.

Deși 10.000 de cetățeni i-au cerut conducerii PNL să-i retragă sprijinul politic avocatei Scheighofer, Nicolae Ciucă și colegii au ales s-o promoveze pe avocata Schweighofer și în Comisia pentru Apărare. Iar Guvernul Ciolacu l-au numit pe Ilie Sârbu, fostul ministrul responsabil de aducerea Scheighofer în România, în conducerea Romsilva. Asta nu mai e doar imoralitate (că i-a mai dat un oscior de ros socrului consilierului primului-ministru), ci de-a dreptul sfidare cinică la adresa cetățenilor. A tuturor acelora cărora le pasă (și mulți dintre ei s-au și implicat, inclusiv prin proteste în stradă) de pădurile acestei țări. 

***

La bună revedere!

PS.: Cu acest articol îmi iau și eu „la revedere” de la cei care m-ați citit aici, pe Libertatea. Ca fost jurnalist care s-a confruntat cu presiuni din partea corporațiilor și a agențiilor de publicitate pentru stoparea articolelor mele de investigație (în special a celor legate de Roșia Montană), nu am cum să continui colaborarea cu o instituție de presă căreia patronatul i-a concediat conducerea pentru că și-a făcut munca onest.

Mă bucur că în cei trei ani de colaborare am publicat aici câteva articole legate de Roșia Montană, tăierile ilegale de păduri, corupția din jurul proiectelor cu impact major asupra mediului ori lobby-ul corporațiilor din domeniu, care cu greu și-ar fi găsit găzduire în alte publicații și ar fi avut același impact public.

Le mulțumesc și îi felicit pe toți cei care, în ultimii cinci ani, au făcut din Libertatea una dintre cele mai apreciate (de către cititori, în primul rând) publicații din România. Rămân cu regretul că n-am avut timp să scriu mai mult. Altfel, sunt optimist: e un moment dificil, dar nu un capăt de lume - am propriile răni legate de închiderea unor instituții media la care am lucrat, dar tocmai experiențele astea îmi spun că jurnalismul onest și cu mare impact nu își trage, astăzi, obloanele.

foto: Hepta