Shakira a ajuns la un acord cu procurorii spanioli pentru a scăpa de închisoare. Cât va plăti cântăreața acuzată de fraudă fiscală

acum 11 luni 80

Artista columbiană Shakira va plăti o amendă de peste 7,3 milioane de euro în schimbul suspendării procesului său din Barcelona în care este acuzată de o fraudă fiscală de peste 14,5 milioane de euro, a anunţat luni, 20 noiembrie, tribunalul la care se judecă acest caz, potrivit agențiilor de presă AFP şi DPA, preluate de Agerpres.


Shakira a primit, totodată, o pedeapsă de trei ani de închisoare, care va fi comutată în sancţiune financiară, potrivit termenilor acordului încheiat între cântăreaţă şi parchet şi detaliat de tribunal.


Altfel spus, Shakira va avea de achitat 432.000 de euro în total, câte 400 de euro pentru fiecare zi pe care ar fi trebuit să o petreacă în spatele gratiilor.


Înaintea procesului, parchetul spaniol solicita o pedeapsă de opt ani şi două luni de închisoare şi o amendă de 23,8 milioane de euro.


Cântăreaţa a ajuns la un acord cu procurorii spanioli pentru a evita un proces pentru evaziune fiscală.


În fața judecătorului, Shakira s-a răzgândit și și-a recunoscut vinovăția


Vedeta pop internaţională, cunoscută pentru hituri precum "Waka Waka" şi "Hips Don't Lie", s-a prezentat personal la tribunalul districtual din Barcelona, luni, care trebuia să fie prima zi a unui proces de 12 zile.


#Shakira with her lawyers arriving at the Audiencia Nacional. pic.twitter.com/ZgrLFPN2UP

— KevinPrt44 (@KevinPrt44) November 20, 2023

După ce mult timp şi-a susţinut nevinovăţia, ea a recunoscut în faţa judecătorului că a înşelat autorităţile fiscale spaniole cu o sumă totală de 14,5 milioane de euro (15,8 milioane de dolari) între anii 2012 şi 2014.


Artista, în vârstă de 46 de ani, va trebui să plătească astfel mai multe milioane de euro pe lângă impozitele restante pe care le-a achitat deja.


Înaintea înfăţişării de luni, cântăreaţa a susţinut că între 2012 şi 2014 era rezidentă în Bahamas. Ea a susținut că a fost în Spania doar pentru a-l vizita pe partenerul său de atunci, fotbalistul Gerard Piqué. Cuplul, care are doi copii, s-a separat între timp.


Shakira a declarat că abia începând din 2015 a locuit permanent la Barcelona, adăugând că între timp a achitat toate taxele, plus dobânzile.


Explicațiile artistei


Într-o declaraţie acordată PA Media, Shakira a spus că este pregătită să „treacă peste stresul şi povara emoţională" provocate de acest caz. "De-a lungul carierei mele, m-am străduit întotdeauna să fac ceea ce este corect şi să ofer un exemplu pozitiv celorlalţi" a spus ea.


„Acest lucru a însemnat adesea să fac un pas în plus în afaceri şi în deciziile financiare personale pentru a obţine cel mai bun sfat. Din păcate, şi în pofida acestor eforturi, autorităţile fiscale din Spania au condus o anchetă îndreptată împotriva mea, aşa cum au făcut şi împotriva multor sportivi profesionişti şi alte personalităţi, secătuind conturile, energia, timpul şi liniştea acestor persoane timp de ani de zile", a adăugat Shakira.


„Deşi eram hotărâtă să-mi apăr nevinovăţia într-un proces despre care avocaţii mei erau încrezători că se va încheia în favoarea mea, am luat decizia de a rezolva în cele din urmă această chestiune în interesul superior al copiilor mei dragi, care nu vor să-şi vadă mama sacrificându-şi bunăstarea personală în această luptă", a precizat cântăreaţa columbiană.


„Trebuie să depăşesc stresul şi încărcătura emoţională din ultimii ani şi să mă concentrez pe lucrurile pe care le iubesc: copiii mei şi toate oportunităţile care îmi vor apărea în carieră, inclusiv viitorul meu turneu mondial şi noul meu album, de care sunt extrem de încântată", a mai spus Shakira.


Foto: Profimedia Images


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/shakira-a-ajuns-la-un-acord-cu-procurorii-spanioli-pentru-a-scapa-de-inchisoare-si-de-procesul-de-evaziune-fiscala-cat-are-de-platit-cantareta-4724394

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.