Un bărbat din Mediaș a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat, după ce i-a bătut crunt pe copiii iubitei lui, în vârstă 7, respectiv 4 ani. Minorii au suferit răni grave și au avut nevoie de zeci de zile de îngrijiri medicale, potrivit site-ului local Ora de Sibiu.
Faptele s-au petrecut în 14 ianuarie 2023, la Mediaș. Mama micuților era internată în spital, întrucât urma să nască cel de-al treilea copil. Băiețelul de 7 ani și fetița de 4 ani, dintr-o relație anterioară a femeii, se aflau acasă cu iubitul ei, în vârstă de 41 de ani.
În acea zi, bărbatul se întorsese de la un parastas, unde consumase băuturi alcoolice. Bărbatul a mers apoi la o vecină și a continuat să bea. Spre seară, a fost chemat acasă de către fratele său, întrucât băiețelul trebuia schimbat.
„Enervat fiind de această situație și, totodată, aflându-se și în stare de ebrietate, inculpatul s-a întors acasă și l-a agresat pe minor lovindu-l cu palmele peste față după care l-a trântit de sol (acesta fiind din beton-ciment), după care l-a lovit cu picioare peste față”, se arată în rechizitoriul anchetatorilor.
Sora lui, în vârstă de 4 ani, a început să plângă, motiv pentru care bărbatul „a luat-o și a trântit-o de sol în repetate rânduri pe aceasta până ce minora și-a pierdut cunoștința”.
Fratele agresorului, care se afla în casă, a ridicat-o pe fetiță de pe podea și a pus-o în pat. Ulterior, a fost solicitată și o ambulanță.
În urma loviturilor primite, băiatul a avut nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale. El a avut o „fractură la nivelul piramidei nazale, fractură proces zigomatic os temporal, hematom periorbital drept”, conform raportului de expertiză medico-legală.
De asemenea, fetița a avut nevoie 45 de zile de îngrijiri medicale, având mai multe leziuni traumatice la nivelul capului.
La finalul lunii octombrie, bărbatul a fost condamnat de magistrații din Sibiu la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor calificat.
A contestat pedeapsa primită, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia. Magistrații au respins însă apelul formulat de bărbat și au păstrat pedeapsa de 12 ani cu executare.