Sindicaliştii din Senat: În ultimele zile, am lucrat mult peste program pentru ca bugetul de stat să fie aprobat la timp

acum 3 ore 23

”Angajaţii Senatului continuă să îşi facă datoria, aşa cum au făcut-o întotdeauna, în ciuda presiunilor şi a nedreptăţilor care se pregătesc împotriva lor. În ultimele zile, am lucrat mult peste program pentru ca bugetul de stat să fie aprobat la timp. Suntem ţinta unor acuze gratuite, a unor decizii injuste, fiind voci care susţin neadevăruri conform cărora «nu muncim», «primim bani nemeritaţi». Realitatea este cu totul alta: întotdeauna, când situaţia a impus, am lucrat mult peste orele de program, am susţinut toate demersurile parlamentarilor, indiferent de culoarea politică”, au transmis, miercuri, sindicaliltii din Senat.

Aceştia reafirmă faptul că ”măsurile decise de politicieni nu se numesc reformă, ci o execuţie publică, decizia de a „restructura" Senatul neavând nicio justificare reală”.

”Nu există un raport care să constate disfuncţionalităţi, nu a avut loc nicio analiză obiectivă, iar sindicatele nu au fost consultate. Se taie posturi fără criterii clare, fără un pla...

Sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/sindicalistii-din-senat-in-ultimele-zile-am-lucrat-mult-peste-program-pentru-ca-bugetul-de-stat-sa-fie-aprobat-la-timp_67a3b9a8390ac941e0473cb6

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.