Situaţia umanitară din Fâşia Gaza este "de nedescris" şi distribuirea ajutorului se confruntă cu obstacole "aproape insurmontabile", a denunţat miercuri, 10 ianuarie, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), după luni de bombardamente și atacuri neîncetate ale armatei israeliene, scrie Agerpres preluând AFP.
"Oamenii stau la cozi cu orele pentru a obţine o cantitate mică de apă, care nu este poate curată, sau pâine, care de una singură nu este suficient de nutritivă", şi-a exprimat dezolarea Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS, în timpul unei conferinţe de presă susținute la Geneva.
"Doar 15 spitale funcţionează, chiar şi parţial. Lipsa de apă potabilă şi salubrizare şi condiţiile de viaţă suprapopulate creează un mediul ideal pentru propagarea bolilor", a atenţionat el.
OMS cere Israelului să autorizeze accesul ajutoarelor umanitare în Gaza
Tedros Adhanom Ghebreyesus a lansat din nou un apel la o încetare imediată a focului sau cel puţin la punerea în aplicare a unor culoare umanitare securizate, care ar permite distribuirea mai amplă a ajutorului pe teritoriul palestinian.
Nordul enclavei palestiniene, unde s-au concentrat bombardamentele şi luptele în primele săptămâni ale războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, nu este accesibil pentru misiuni ale OMS din 26 decembrie.
Şapte misiuni au trebuit să fie anulate din cauza lipsei unei asigurări suficiente că aceste convoaie nu vor fi vizate.
Pe plan mai larg, "furnizarea ajutorului umanitar în Gaza continuă să se lovească de provocări aproape insurmontabile: severe restricţii de deplasare din cauza bombardamentelor, penuria de carburant şi comunicaţiile perturbate împiedică OMS şi partenerii săi să ajungă la cei care au nevoie de el", a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
"Noi avem proviziile, echipele şi planurile în vigoare. Ceea ce noi nu avem este accesul", a insistat șeful OMS, cerând Israelului să "dea autorizarea de a livra ajutor umanitar".
Războiul a fost declanşat de asaltul din 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian, atac care s-a soldat cu circa 1.140 de morţi, majoritatea civili.
Drept represalii, Israelul a jurat că va "distruge" gruparea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, şi a lansat o ofensivă în acest teritoriu palestinian, ofensivă care a făcut cel puţin 23.357 de morţi, majoritatea femei, adolescenţi şi copii, potrivit bilanţului de miercuri al Ministerului Sănătăţii, controlat de Hamas.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas