Șoferul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni la Târgoviște anul trecut, conducând cu peste 120 km/h, a primit închisoare cu suspendare

acum 1 an 90

Tânărul de 23 de ani din Târgoviște, care conducea cu 125 km/h în iulie 2022 și a omorât o fetiță de 13 ani pe trecerea de pietoni, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, a anunțat Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia fetiței.


Totodată, șoferul trebuie să plătească despăgubiri de 200.000 euro daune morale. „Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii”, se arată pe portalul instanțelor.


Accidentul a avut loc pe 7 iulie 2022, pe o trecere de pietoni în Târgoviște, iar la volanul autoturismului a fost un tânăr care atunci avea 22 de ani. În urma impactului, copila de 13 ani a fost aruncată la zeci de metri de locul impactului. Fetița a murit la spital din cauza rănilor grave, la puțin timp după accident.


Polițiștii au fost bătuți la înmormântare


Pe 15 iulie 2022, când a fost înmormântată fetiţa, s-a iscat un scandal monstru în care au fost implicate zeci de persoane. Oamenii au fost nemulţumiţi că autorităţile nu au permis cortegiului funerar să traverseze strada unde locuieşte şoferul.


În altercație, cinci polițiști au fost bătuți cu pumnii și picioarele, fiind nevoie ca alți agenți și jandarmii care însoțeau cortegiul funerar să folosească sprayurile cu gaze lacrimogene pentru a liniști spiritele.


În acest caz trei bărbați au fost reținuți și s-au ales cu dosar penal.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/soferul-care-a-ucis-o-fetita-pe-trecerea-de-pietoni-la-targoviste-anul-trecut-conducand-cu-peste-120-km-h-a-primit-inchisoare-cu-suspendare-4729776

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.