Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani, a urcat şase locuri în clasamentul WTA şi este pe 29, fiind jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia dată publicităţii luni.
Jaqueline Cristian a urcat un loc şi este pe 35, cu 1.382 puncte. Gabriela Ruse a coborât zece locuri şi este pe 83, cu 840 de puncte, iar Irina Begu a coborât nouă locuri şi ocupă poziţia 180, cu 400 puncte. La dublu, Sorana Cîrstea a urcat trei locuri şi este pe 53 (1.490 puncte).
Sorana Cîrstea, la ora adevărului! „Deocamdată nu mă gândesc la un meci de retragere”
Sportiva noastră a fost prezentă la „Kids Day” la Țiriac Open 2026, unde a jucat tenis cu cei mici.
„Fiecare săptămână este extrem de emoționantă, dar mi-am asumat că acesta este ultimul meu an. Așa cum se vede după rezultate, este un an excelent, sunt din nou în top 30, mă bucur să fiu atât de competitivă și mă bucur să am un an atât de frumos.
Decizia nu e ușoară, însă a venit după câțiva ani de pus în ba...

acum 1 ora
7





















English (US) ·
Romanian (RO) ·