Numărul de vizitatori constituie un record pentru țara din Peninsula Iberică, a doua cea mai mare destinație turistică din lume după Franța, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INE) publicate luni.
Creșterea numărului de turiști este însoțită de o revenire notabilă a cheltuielilor turistice, care au ajuns la 23,5 miliarde de euro (+7,2%). Ministerul Turismului, care mizează de câțiva ani pe o modernizare a sectorului, a calculat și a aflat că în martie, cheltuielile medii zilnice per turist au ajuns la 188 de euro, conform Le Figaro.
Regatul Unit este principala sursă de vizitatori (3,1 milioane, +4,6%). Pe locurile următoare sunt Franța (2,1 milioane, +7,1%) și Germania (2,1 milioane, o scădere foarte ușoară de 0,1%). În ceea ce privește cheltuielile, britanicii sunt pe primul loc (15,9% din total), înainte de germani (12,3%) și de turiștii din țările nordice (8,8%).
Creșterea turismului v...