Cauzele defecţiunii care au dus la aprinderea motorului autobuzului care a fost distrus marți dimineață, în jurul orei 4:20, urmează să fie stabilite, dar până atunci conducerea STB a dispus o verificare tehnică suplimentară, potrivit unui comunicat al STB.
„Din dispoziţia directorului general, pentru siguranţa călătorilor se fac verificări tehnice suplimentare (faţă de cele zilnice obligatorii) pentru toate autobuzele marca Otokar. Asigurăm călătorii ca acest incident este izolat şi sunt luate măsuri tehnice suplimentare pentru a preveni astfel de situaţii", a transmis STB, citat de Agerpres.
Decizia vine după ce un autobuz al liniei N521 (121) a fost distrus într-un incendiu, marţi dimineaţa, în jurul orei 4:20. STB preciează că va face public cauza incendiului după finalizarea expertizei tehnice a specialiştilor.
Societatea de transport public a transmis că măsurile imediate care au fost luate vizează verificarea tehnică suplimentară a autobuzelor marca Otokar programate să iasă în traseu în aceste zile şi instruirea conducătorilor auto să sesizeze cât mai rapid orice eventuală anomalie sau defecţiune care apare în traseu.
Potrivit sursei citate, măsurile pe termen mediu sunt: evaluarea şi stabilirea cauzelor care au provocat defecţiunea şi convocarea producătorului acestui tip de autobuz şi luarea unor măsuri tehnice suplimentare de siguranţă.