„Motivarea deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție confirmă, fără echivoc, că Steaua este Clubul Sportiv al Armatei «Steaua» din punct de vedere juridic, iar palmaresul realizat în perioada 1947–1998 aparține clubului nostru, fapt care consfințește în mod incontestabil că Steaua este cea mai titrată echipă din fotbalul românesc”, se arată în comunicatul remis vineri de clubul stelist.
Clubul precizează că hotărârea instanței supreme este definitivă și că „înlătură orice tentativă de reinterpretare. Identitatea Stelei este un fapt juridic stabilit irevocabil, nu un subiect de opinie, dispută sau speculație publică”.
„Sperăm ca toți cei care, de-a lungul acestor ani de luptă, au încercat sau au contribuit la furtul de identitate să își asume public această realitate, având obligația morală de a o recunoaște. În zilele următoare, vom notifica Federația Română de Fotbal, care are obligația legală de a transmite, în cel mai scurt timp, hotărârea către UEF...

acum 1 saptamana
3





















English (US) ·
Romanian (RO) ·